Cel puțin 30 de oameni au murit după ce două trenuri au intrat în coliziune, în Pakistan

513
Cel puțin 30 de oameni au murit după ce două trenuri au intrat în coliziune, în Pakistan - tren-1623046987.jpg

Articole recomandate

Cel puțin 30 de persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit în sudul Pakistanului, luni dimineață, anunță presa internațională.


Coliziunea s-a produs între două stați, în provincia Sindh, între garniturile feroviare Sir Syed Express și Millat Express.


Potrivit primelor informații, patru vagoane ale Millat Express, cu destinația Sargodha, au deraiat în apropiere de stația Reti.


Vagoanele sărite de pe șine au fost lovite de Sir Sayed Express, care se deplasa de la Karachi spre Rawalpindi.


Cei mai mulți dintre pasagerii trenurilor implicate în coliziune dormeau la momentul tragediei, potrivit martorilor. 


Presa locală notează că autorităților le-a luat o oră și jumătate pentru a ajunge la locul coliziunii. 


O sursă oficială a precizat că opt vagoane au fost distruse iar condițiile de la fața locului fac dificilă recuperarea victimelor încarcerate.


Nu a fost clar imediat ce a provocat accidentul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1392 secunde