Cel puțin 25 de persoane au fost rănite în coliziunea a două garnituri de metrou în Singapore
Articole recomandate
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
22 Aprilie 2024
Copil omorât de doi câini! Mama a fost şi ea muşcată, încercând să-şi salveze micuţul
22 Aprilie 2024
Români înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din străinătate
22 Aprilie 2024
Cel puțin 25 de persoane au fost rănite ușor în coliziunea a două garnituri de metrou, ieri, în Singapore, au anunțat autoritățile acestui oraș-stat din Asia de Sud-Est, informează AFP și dpa.
"O garnitură în mișcare a lovit o alta aflată în stația de metrou aerian din Joo Koon, în vestul arhipelagului, la o oră de vârf. La orele 8.19, o a doua garnitură s-a oprit în spatele primei. La ora 8.20, a doua garnitură a demarat în mod neașteptat și a intrat în coliziune cu prima", au anunțat Ministerul pentru Transporturi Terestre și Societatea de metrou din Singapore, într-un comunicat comun, adăugând că o anchetă este în desfășurare.
23 de pasageri și doi angajați ai metroului au suferit răni ușoare și au fost transportați în spitalele din apropiere.
De mai mulți ani, metroul din Singapore este afectat de întârzieri și pene de curent repetate, provocând critici în această țară foarte populată, unde prețul unui autoturism este unul dintre cele mai ridicate din lume.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 07 Noiembrie 2017
Joi, 02 Noiembrie 2017
Marţi, 14 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 04 Noiembrie 2017
Joi, 02 Noiembrie 2017
Marţi, 31 Octombrie 2017
Duminică, 29 Octombrie 2017
Joi, 19 Octombrie 2017
Luni, 16 Octombrie 2017
Luni, 16 Octombrie 2017