Catedrala Notre-Dame din Paris: 840 de milioane de euro colectați din donații

Miercuri, 22 Septembrie 2021, 20:32
169
''Elanul generozităţii''' pentru finanţarea lucrărilor la Catedrala Notre-Dame din Paris ''nu scade'', cu aproximativ 840 de milioane de euro colectaţi, a anunţat miercuri preşedintele instituţiei publice responsabile cu reconstrucţia catedralei franceze, distrusă parţial de un incendiu în aprilie 2019, relatează AFP.

Potrivit Agerpres, suma de 842,8 milioane de euro, colectată datorită donatorilor francezi şi străini, ''permite să vedem viitorul cu încredere'', a declarat generalul Jean-Louis Georgelin, în faţa unei comisii a Senatului francez, fiind întrebat în legătură cu stadiul lucrărilor şi ''transparenţa'' finanţării.

Gigantul energetic francez Total a contribuit cu 100 de milioane de euro, la fel ca şi Fundaţia Bettencourt, o structură de sponsorizare a moştenitorilor fondatorului grupului de cosmetice L'Oréal, a cărei sumă de donaţie nu a fost precizată.

Pagina a fost generata in 0.3269 secunde