Carnagiu în Grecia, soldat cu cinci morți. Șoferul român, acuzat de UCIDERE ÎN CULPĂ

203
Carnagiu în Grecia, soldat cu cinci morți. Șoferul român, acuzat de UCIDERE ÎN CULPĂ - 7062841afpmediafaxfotosakismitro-1412601585.jpg

Articole recomandate

Cinci persoane au murit, iar 35 de vehicule, inclusiv trei camioane, au fost implicate în accidentul provocat duminică dimineața în nordul Greciei, pe drumul de la Veria către Salonic, de către un șofer român, acuzat de omor din culpă, relatează cotidianul grec To Vima în pagina electronică de luni.

Potrivit publicației, tragedia s-a produs după ce șoferul, în vârstă de 39 de ani, care conducea un TIR cu numere de înmatriculare în România, a lovit 30 de vehicule pentru că nu a reușit să frâneze. La momentul accidentului, pe drumul respectiv aveau loc lucrări.

Site-ul Novinite.com scria duminică, citând postul public de radio bulgar, că TIR-ul condus de român era înmatriculat în Bulgaria și nu a oprit la semnalele polițiștilor, lovind mașinile staționate într-o zonă cu restricții de circulație, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil.

În cursul interogatoriului, șoferul a declarat că a văzut semanele de avertizare și doi bărbați cu steaguri care dirijau vehiculele, dar că nu a putut să reducă viteza, potrivit To Vima. În contextul în care camionul era încărcat cu 19 tone de marfă, iar drumul pe care s-a produs accidentul se afla în pantă, impactul a fost deosebit de puternic, precizează publicația.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Septembrie 2014
Stire din Actual : Grecia, zguduită de un seism
Sâmbătă, 06 Septembrie 2014
Stire din Sport : Pițurcă: Am încredere în jucătorii români
Pagina a fost generata in 2.1562 secunde