Candidatul social-democrat pentru funcția de cancelar al Germaniei şi-a consolidat poziţia de favorit

120
Candidatul social-democrat pentru funcția de cancelar al Germaniei şi-a consolidat poziţia de favorit - candidatgermania-1632144104.jpg

Articole de la același autor

Social-democratul Olaf Scholz şi-a consolidat duminică statutul de favorit la succesiunea Angelei Merkel, impunându-se în cursul ultimei mari dezbateri televizate a celor trei candidaţi principali, cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare.

Scholz, ministru de Finanţe şi vicecancelar social-democrat, a fost desemnat de 42% dintre telespectatori învingător al dezbaterii în care i-a avut ca adversari pe liderul conservatorilor, Armin Laschet, şi pe cea a ecologiştilor, Annalena Baerbock, potrivit unui sondaj Forsa, relatează AFP.

Scholz câştigase deja cele două dezbateri televizate anterioare, prezentându-se ca un administrator experimentat şi calm.

Armin Laschet, care nu mai are multe atuuri în mână acum pentru a inversa tendinţa, a convins numai 27% dintre persoanele chestionate.

Renanul de 60 de ani nu a reuşit să-şi destabilizeze principalul adversar şi uneori chiar a părut că-şi pierde firul privind temele sociale, spunând neinspirat „nu am înţeles” după o intervenţie a ecologistei Annalena Baerbock.

Aceasta din urmă a primit doar 25% din opiniile favorabile.

Dreapta, alcătuită din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliată cu Uniunea Creştin-Socială (CSU) bavareză, înregistrează între 20% şi 22% în intenţiile de vot în sondaje, faţă 25% şi 26% pentru SPD. Verzii sunt creditaţi cu 15% până la 17%.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6672 secunde