Canada înăsprește legea electorală în fața ingerințelor străine

122
Canada înăsprește legea electorală în fața ingerințelor străine - canada-1525185917.jpg

Articole recomandate

Guvernul Canadei a depus, luni, la parlament un proiect de lege pentru a reforma codul electoral și în special a lupta împotriva ingerințelor străine într-un context de neîncredere crescută a Occidentului față de Rusia, notează AFP.

Dacă va fi adoptată de deputații federali, această reformă urmează să interzică "entităților străine să cheltuiască bani pentru a influența alegerile", în timp ce până în prezent nimic nu le interzicea acest lucru, potrivit unui comunicat al guvernului Justin Trudeau.

Această nouă lege electorală va fi în vigoare pentru viitoarele alegeri legislative care sunt prevăzute în octombrie 2019.

Canada a denunțat în repetate rânduri încercările Rusiei de a destabiliza alegerile din țările occidentale.

"Odată cu adoptarea acestei legi, entitățile străine nu vor mai fi capabile să cheltuiască bani pentru a influența alegerile federale", a declarat ministrul instituțiilor democratice, Scott Brison, prezentând inițiativa legislativă.

Reforma electorală urmărește, de asemenea, să impună partidelor politice obligația de a dezvălui natura datelor personale pe care le dețin despre alegători, pentru a face mai transparentă exploatarea informațiilor colectate pe internet. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4473 secunde