Bulgaria construieşte cel mai lung tunel din Balcani
Articole de la același autor
Bulgaria construieşte cel mai lung tunel din Balcani. Acesta ar urma să facă legătura între capitala țării, Sofia, și orașul-port la Marea Neagră, Burgas. Prin tunel va trece o linie de cale ferată. Tunelul străpunge stânca la 30 de kilometri de Sofia, într-o regiune muntoasă, şi va avea o lungime de 6,8 kilometri. Acesta va fi de două ori mai mare decât cel mai lung tunel existent în Bulgaria, cel din Kozniţa. Contractul pentru construirea tunelului valorează 300 de milioane de euro, iar lucrările sunt efectuate de companii turce implicate şi în construirea noului aeroport de la Istanbul. Companiile vor folosi muncitori turci, care au experienţă cu astfel de lucrări la ei în ţară. Bulgaria a emis vize de lucru pentru 230 de ingineri turci, care au la dispoziţie 72 de luni pentru a-şi termina munca.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 07 Iulie 2021
Vineri, 28 Mai 2021
Duminică, 02 Mai 2021
Marţi, 20 Aprilie 2021
Marţi, 06 Aprilie 2021
Sâmbătă, 03 Aprilie 2021
Vineri, 19 Martie 2021
Miercuri, 27 Ianuarie 2021
Luni, 05 Octombrie 2020
Miercuri, 29 Iulie 2020