Bugetul de stat, generos cu infrastructura județului Constanța

1147

Articole de la același autor

Potrivit bugetului de stat pe 2009, investițiile publice vor fi orientate majoritar spre lucrările de infrastructură din transport, mediu, educație, sănătate, agricultură, la reabilitarea termică a blocurilor de locuit, adică spre acele obiective care pot genera efecte benefice pentru economie.
Iată, câteva exemple: autostrada Transilvania, pentru sectorul Câmpia Turzii - Gilău, autostrada București - Ploiești, autostrada Cernavodă - Constanța, centura ocolitoare Constanța, autostrada Arad - Timișoara, lărgirea la patru benzi a centurii Bucureștiului și a centurii Vest - Ploiești, pasajul subteran Băneasa, lucrări din domeniul feroviar, printre care reabilitarea căii ferate București - Constanța.
În programul de reabilitare termică, sunt cuprinse 22.000 de apartamente în anul 2009, cu fonduri de la bugetul de stat, și alte 28.000 de apartamente, în baza celor 200 de milioane obținute prin credit. Programul construcției de locuințe cu-prinde 18.703 apartamente, din care 6.000 vor fi finalizate anul acesta.
Pentru reabilitarea, modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local, finanțarea va fi de 5,63 ori mai mare decât în 2008. Pentru refacerea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și a stațiilor de epurare în 59 de localități, s-au alocat fonduri de 4,6 ori mai mari față de anul trecut.
360 milioane de euro sunt alocate infrastructurii din educație: campusuri școlare, grădinițe noi, cămine pentru studenți, spații pentru învățământul superior, reabilitarea școlilor și a spațiilor din învățământul superior, informatizarea școlilor, microbuze școlare pentru școlile din mediul rural.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8717 secunde