Brexit: Premierul Theresa May, înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor

147
Brexit: Premierul Theresa May, înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor - brexit-1524147721.jpg

Articole recomandate

Guvernul condus de Theresa May a înregistrat, miercuri seară, o înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului britanic) care a votat un amendament referitor la posibilitatea Marii Britanii de a rămâne în interiorul uniunii vamale după ieșirea țării din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Amendamentul respectiv, adoptat cu 348 voturi "pentru" și 225 voturi "împotrivă", nu afirmă în mod explicit că Marea Britanie trebuie să ajungă la un acord cu privire la uniunea vamală.

Șefa executivului britanic a declarat constant că Marea Britanie va părăsi piața unică și uniunea vamală după ce va ieși din UE, în martie anul viitor, astfel că Londra poate negocia propriile acorduri de comerț liber. Această poziție a adâncit divizările din interiorul Partidului Conservator și a extins perspectiva unei înfrângeri în Camera Lorzilor, unde conservatorii nu dețin o majoritate.

Parlamentarul conservator David Jones a descris amendamentul adoptat miercuri drept o încercare de "a da oxigen" susținătorilor UE. "Este un amendament foarte ciudat. Sincer, el nu va opri Brexit-ul și nu ne va cere să rămânem în uniunea vamală", a explicat el.

Dezbaterea privind rămânerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE a devenit unul dintre subiectele controversate în dosarul Brexit. O uniune vamală care stabilește tarife externe pentru bunuri importate în UE și permite libera circulație a acestora ar oferi o soluție la problema evitării unei "frontiere dure" între Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, adaugă Reuters.

La 2 martie acest an, premierul Theresa May a dat noi asigurări că Brexit-ul nu va periclita progresele realizate pe calea păcii în provincia Irlanda de Nord și că Marea Britanie și Uniunea Europeană au responsabilitatea comună de a găsi o soluție asupra modalității de a evita o "frontieră dură" între provincia Irlanda de Nord și Republica Irlanda.

Într-un discurs extrem de așteptat, May a reafirmat poziția conform căreia Marea Britanie și UE trebuie să aibă ca obiectiv un nou tip de acord comercial după Brexit. Acordurile actuale ale UE cu Norvegia și Canada nu pot fi un model, întrucât ele ar afecta lanțurile de furnizori și ar face dificilă menținerea unei granițe deschise între provincia Irlanda de Nord și Republica Irlanda, a adăugat ea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3715 secunde