BREXIT. Papa Francisc: Britanicii au vorbit, acum să apărăm binele comun al Europei

116
BREXIT. Papa Francisc: Britanicii au vorbit, acum să apărăm binele comun al Europei - papa-1466780378.jpg

Articole recomandate

Rezultatul referendumului istoric de joi îndeamnă pe toată lumea să protejeze binele Regatului Unit și Europei, apreciază Papa Francis, relatează DPA, potrivit News.ro.



"Aceasta a fost voința exprimată de popor", a declarat Suveranul Pontif, citat de Ansa, referindu-se la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Francisc a făcut aceste declarații la bordul aeronavei cu care se îndreaptă către Armenia, în cadrul unei vizite de trei zile în regiune.

Brexitul "plasează asupra noastră, a tuturora, o mare responsabilitate în privința stării de bine a poporului Regatului Unit, dar și asupra stării de bine și coexistenței pe întegul continent european", a adăugat Papa Francisc

"Acesta este lucru la care mă aștept eu", a precizat Papa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3741 secunde