Brexit. Angela Merkel exclude noi negocieri cu Londra

168
Brexit. Angela Merkel exclude noi negocieri cu Londra - brexit-1566412908.jpg

Articole recomandate

Cancelarul german Angela Merkel a respins, marți, din nou apelul premierului britanic Boris Johnson de renegociere a acordului de Brexit, cu doar o zi înaintea întrevederii pe care cei doi lideri o vor avea la Berlin, transmite DPA. 


Boris Johnson a insistat ca UE să renunțe la așa-numita clauză de "backstop" din acordul de retragere negociat între Londra și Bruxelles, menită să evite o frontieră efectivă între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda. 
"Desigur, ne vom gândi la soluții practice", a declarat Merkel, aflată la Reykjavik, în Islanda, pentru o reuniune cu lideri scandinavi. "Dar nu trebuie să redeschidem acordul de retragere", a punctat ea. 


Cancelarul german a mai subliniat că cele 27 de state membre ale UE sunt unite în respingerea de noi negocieri cu Londra și că "Marea Britanie va decide ea însăși în ce direcție se îndreaptă". 


Boris Johnson, care i-a succedat Theresei May în funcția de prim-ministru la sfârșitul lui iulie, afirmă că este decis ca Brexitul să se producă pe 31 octombrie, cu sau fără un acord cu Uniunea Europeană. Acesta a indicat în mod repetat că nu va renegocia acordul încheiat cu Theresa May. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5515 secunde