Boston comemorează un an de la atentatele comise în timpul maratonului

97
Boston comemorează un an de la atentatele comise în timpul maratonului - boston-1397551191.jpg

Articole recomandate

Locuitorii Boston aduc marți un omagiu victimelor atentatelor care au îndoliat celebrul maraton din oraș, la un an de la comiterea lor, informează bbc.com.
"Acest omagiu va fi adus persoanelor afectate de evenimentele de anul trecut, inclusiv celor care și-au pierdut viața, supraviețuitorilor și echipelor de salvare", au precizat organizatorii.
Vicepreședintele Joe Biden, guvernatorul Massachusetts (nord-est) Deval Patrick și primarul orașului Boston Martin Walsh vor lua cuvântul, alături de mai mulți supraviețuitori, în cadrul unei ceremonii, în prezența a numeroase familii ale victimelor la Hynes Convention Center.
Trei spectatori au murit și 264 de persoane au fost rănite, anul trecut, după ce două bombe artizanale amplasate în oale sub presiune au explodat aproape simultan în apropierea liniei de sosire. Aproximativ 12 au suferit ulterior amputări de membre.
Bombele ascunse în ruscacuri au fost amplasate de doi frați musulmani de origine cecenă care locuiau în Boston, identificați după câteva zile. Cel mai mare dintre ei, Tamerlan Țarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis la 19 aprilie, după o cursă de urmărire cu poliția. Fratele său mai mic, Djohar, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat, grav rănit, câteva ore mai târziu.
Procesul său va începe la 3 noiembrie. El riscă pedeapsa cu moartea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7675 secunde