Boris Johnson a cerut conducerii UE să accepte o renegociere privind Brexitul

Luni, 05 August 2019
156
Guvernul premierului britanic Boris Johnson a cerut, ieri, conducerii Uniunii Europene să accepte o renegociere a acordului privind Brexitul, deoarece realitățile politice s-au schimbat după alegerile din luna mai care au modificat configurația Parlamentului european, informează duminică AFP.


"Realitățile politice s-au schimbat comparativ cu noiembrie 2018, când un acord asupra Brexitului a fost semnat de fostul premier Theresa May și UE", scrie ministrul britanic pentru Brexit Steve Barclay într-un articol apărut în publicația Mail on Sunday.


"De la convenirea acordului, s-au reînnoit 61% din deputații europeni din toate țările UE. O schimbare atât de profundă ilustrează necesitatea unei schimbări de abordare", a motivat oficialul britanic.


"Michel Barnier, comisarul european care a condus negocierile acordului, trebuie să-i îndemne pe liderii europeni să examineze acest aspect dacă își doresc, la rândul lor, un acord care să îi permită să negocieze astfel încât să găsească un numitor comun cu Regatul Unit. În caz contrar, nu va fi niciun acord", a estimat Barclay.


Boris Johnson, care a preluat la sfârșitul lunii iulie funcția de premier, a dat asigurări că dorește ca Marea Britanie să părăsească UE cu acord, dar a respins termenii tratatului încheiat în 2018 și a avertizat că Londra va părăsi Uniunea pe 31 octombrie, cu sau fără acord. De cealaltă parte, Bruxelles-ul susține că va refuza să renegocieze tratatul convenit la capătul a 17 luni de discuții dificile.




Pagina a fost generata in 0.2692 secunde