Bătaie de joc la Casa de Pensii Constanța

2917
1
Un pensionar din Constanța a avut neșansa de a i se greși calculul pensiei. Dacă, inițial, nu i-a fost luat în calcul sporul de vechime de pe cartea de muncă, mai apoi, angajații Casei Județene de Pensii (CJP) Constanța i-au emis buletin de calcul al pensiei eronat. În final, dosarul bărbatului a fost pierdut și regăsit luni, în timpul audienței la directorul executiv, Carmen Răducu.

De când a ieșit la pensie, Vasile Ilie a avut numai probleme. "La emiterea deciziei de pensie nu au ținut seama de baza de calcul a Regionalei CFR Constanța - Infrastructură, unde am lucrat, și nici de cartea de muncă, în sensul că nu mi-au luat în calcul sporul de vechime de 25% și nici alte sporuri", scrie bărbatul în memoriul depus ieri la sediul CJP Constanța.
Din păcate asta nu este singura lui problemă. După recalcularea pensiei din anul 2005, fiecare pensionar a primit acasă un buletin de calcul. "Toată lumea a primit în 2005 decizia de recalculare care are, de altfel, și o anexă unde este precizat sporul de vechime. Am descoperit că, în cazul meu, din 01.05.1992 nu mi-a fost luat în calcul sporul de vechime", ne explică pensionarul.

Dosarul buclucaș
O altă nemulțumire a pensionarului este aceea că nu se respectă o prevedere din decizia pe care a primit-o prin poștă privind recalcularea pensiei. În hârtia respectivă era precizat că, în situația în care în termen de trei ani de la data de 01.12.2005, va prezenta acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctului anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.12.2005. Vasile Ilie a depus dosarul în termenul legal. Ulterior, primește o altă decizie prin care este anunțat că plata pensiei se va face începând cu data de 01.09.2006.
Cele două documente se bat cap în cap, pensionarul având dreptul la majorare din 01.12.2005, nu cu zece luni mai târziu.

Dosarul pensionarului a fost pierdut
Necazurile nu se termină aici. A fost de trei ori în audiență la Gabriela Goschin, director adjunct în cadrul CJP Constanța pentru a lămuri problema. A stat ore întregi la sediul instituției, ieșind până la mașină doar cât să-și facă insulina și să mănânce ceva.
Ce este foarte grav este faptul că, în atâta timp, nimeni nu s-a uitat pe dosarul pensionarului. "Am fost eu să-l scot de la arhivă, că, dacă nu, cine știe dacă se uita cineva vreodată pe el", ne spune bărbatul.
Intervențiile sale s-au finalizat însă trist: în cele din urmă, dosarul lui s-a pierdut. "Când am fost joia trecută, domnișoara Goschin m-a lăsat să aștept de la ora 9,00 până la 13,00. Mi-a promis că voi avea, până la sfârșitul zilei, decizia. Cum să o aibă, dacă a pierdut dosarul?"
Singura soluție rămânea protestul în fața instituției: "Luni vreau să-mi pun o pancartă și să stau acolo, că poate așa se gândesc și ele să facă ceva", ne spunea, vinerea trecută, indignat, bărbatul.

1.329 lei în loc de 1.600 de lei pensia
Ieri dimineață a fost primit de directorul executiv al CJP, Carmen Răducu, care a recunoscut că în dosarul bărbatului s-au strecurat greșeli. "Îi vom revizui tot dosarul și, dacă și după aceea va fi nemulțumit, va avea tot dreptul să ne acționeze în instanță", a declarat directorul executiv. De precizat este faptul că, înainte de a începe audiența, nu se știa nimic de dosarul lui Vasile Ilie. Între timp, actele au apărut ca din senin, aduse de o angajată a instituției.
În prezent, Vasile Ilie are pensia de 1.323 lei, conform ultimului cupon de pensie și, dacă i s-ar lua în calcul sporul de vechime, a calculat pensionarul, ar avea o retribuție de 1.600 lei.
Bărbatul mai are de așteptat până săptămâna viitoare, când angajații instituției îi vor recalcula suma din momentul în care a ieșit la pensie.

Comentează știrea

carla
31 iulie 2012
pensie

Am citit intamplator articolul revoltatot de mai sus si m-am hotarat sa va aduc la cunostinta o mare nedreptate, din pacate nu singura din sistemul de pensii.Intamplator in urma cu trei ani am cunoscut o doamna, din constanta,in varsta de 59 de ani acum.Doamna beneficiaza de o pensie de boala de vreo 5-6 ani, deci pe la 53 de ani doamna s-a gandit ca nu mai vrea sa se trezeasca dimineata pentru a merge la serviciu si ca ar fi fff bine sa lucreze altii pentru ea.Drept urmare de cativa ani ,periodic merge la spital de unde-si ia internari pe cate 3 luni,fictive evident si imbracata mai ponosit se prezinta la comisie.Doamna nu sufera de nimic, e sanatoasa tun,amatoare oricand de o bere si o petrecere, aspectul ei se schimba doar in ziua cu comisia.Partea foarte interesanta este vara,cand munceste pe litoral, evident sun un nume fals, si asta se intampla in fiecare vara 4 luni pe an.Pentru verificarea celor spuse de mine va dau datele:Celmare Mariana , str.Badea Cartan, nr. 3, bl. k1, sc.A, et.3, ap.15 Constanta.Stiu ca nu este singurul caz din tara asta, dar pentru ca sunt o biata bugetara care o tin in spate,din fericire la modul figurat , pe aceasta doamna si pe multi lenesi ca ea, sper ca o sa verificati cele spuse de mine,nu sunt necesare decat 2 zile si o sa aveti un articol interesant despre cum bugetarii tin prin cotizatiile lor o gramada de lenesi in tara asta.Multumesc!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1609 secunde