Basme electorale pe tărâmul foamei

401
Lansarea candidatului constănțean al PSD pentru europarlamentare a avut loc și în județ, în comunele Cobadin și Lipnița. Adică acolo unde oamenii nu au habar despre instituția Parlamentului European și unde necazurile vieții de zi cu zi țin, înainte de toate, de sărăcie, de noroaie, de agricultura falimentară.

Cui să-și spună ei păsurile? Lui Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța? Deputatului Alexandru Mazăre? Lui Corneliu Dida? Sau mai tinerei Cristina Dumitrache, picată de la studiile din Londra direct în cruda realitate dobrogeană? Sunt oameni care rar își aduc aminte de ei, iar atunci când o fac este numai în virtutea faptului că au nevoie de votul lor.
La Cobadin, social democrații și-au făcut lobby pentru europarlamentare, în stilul lor inconfundabil, de genul "Bravo nouă, huo vouă", ceilalți fiind, sențelege, Guvernul Alianței D.A. și, ulterior, guvernarea Tăriceanu II. Promovarea intens susținută de Constantinescu, Mazăre, Dida și Stancă plutea în temperatura cu multe grade sub cea de afară. Oameni îmbrăcați cu șapte cojoace își suflau în palme ca să se încălzească. Acesta era căminul cultural din comună, mult lăudat de Constantinescu. Câteva baloane roșii erau ținute de niște bătrânei dezinteresați de discursuri, în timp ce un anume Gheorghe din sală striga de zor la Alexandru Mazăre: "Hei, băiatu’, băiatu’! Totul se datorează lui Geoană, de ce nu renunțați la Iliescu?". Bătrânul era apostrofat de primar, care îi tot spunea pe un ton ferm: "Gheorghe, taci! Taci, Gheorghe!" N-a lipsit mult ca lansarea să fie una fără candidat, Cristina Dumitrache ajungând târziu la evenimentul care, cum altfel, o avea în centru tocmai pe ea.
"Am avut curajul să vin în fața dumneavoastră pentru că am făcut în județul ăsta câte nu s-au făcut în 12 ani. Știți că România trebuia să atragă milioane de euro din fondurile europene? Știți cât a absorbit guvernul Tăriceanu II? Zero", a declarat Constantinescu în fața unui public care, de frig ce era, abia mai schița un gest. Câteva aplauze răzlețe și întârziate au urmat și discursului deputatului Mazăre, în cadrul căruia social democratul a amintit despre "lupta pentru legea pensiilor, a căror mărire se datorează numai și numai PSD-ului". Dincolo de simulacrul de campanie electorală, singurul care a vorbit despre europarlamen-
tare a fost Corneliu Dida, care a subliniat, deloc întâmplător, "excelența echipei PSD pentru europarlamentare", având grijă să facă o succintă prezentare și Cristinei Dumitrache.

"Bine că mai trăiți!"
În Lipnița, sala căminului cultural din comună s-a umplut de femei și copii. Cei din urmă ocupau, claie peste gramadă, primele trei rânduri din sală, stând chiar și doi pe un scaun. Imagine dezolantă a unui electorat sărac, necăjit, fară vreo urmă de bucurie sau de speranță. Doar copiii zâmbeau încurcat, neștiind nici măcar
pentru ce aplaudă atunci când și adulții o fac.
În acest context, deputatul Corneliu Dida a rostit același discurs, fidel propriilor convingeri, de parcă ar fi dat copy paste.
A ținut să menționeze și intenția PSD de a mări alocațiile pentru copii de la 24 la 100 de lei. Atunci când i-a venit rândul la microfon, aspiranta la statutul
de europarlamentar a deplâns nivelul de trai al locuitorilor din Lipnița și, în general, al oamenilor de la țară și, cu toate că e școlită în Marea Britanie, ea a specificat că știe "ce înseamnă să studiezi în România, să nu ai materiale didactice suficiente și ore prea multe". Chipurile femeilor, atât ale celor tinere cât, mai ales, ale celor mai în vârstă, îți făceau milă.
Mai mult sau mai puțin inspirată, tânăra social-democrată a afirmat: "Cu banii pe care îi câștigați, nu vă permiteți să mâncați la un restaurant select. Dumneavoastră abia dacă vă ajung banii să trăiți. Și nu este deloc așa cum au spus alții, «Să trăiți bine!», ci… bine că mai trăiți". Așadar, ditamai campania de promovare a candidatului PSD pentru europarlamentare, acolo unde și foamea și-a rupt gâtul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9754 secunde