Atacatorul din Moscova, identificat de presă

211
Atacatorul din Moscova, identificat de presă - ddd-1576831496.jpg

Articole recomandate

Mai multe media ruse l-au identificat vineri pe autorul atacului armat din ziua precedentă în apropierea sediului serviciilor secrete ca fiind un locuitor în vârstă de 39 de ani al regiunii Moscovei, informații pe care autoritățile nu le-au confirmat, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Popularul cotidian Komsomolskaia Pravda, canalul de televiziune REN-TV și mai multe media active pe platforma Telegram, foarte populară în Rusia, au publicat numele și prenumele acestui bărbat, care locuiește în Podolsk, la 40 de kilometri sud de Moscova.

Media ruse menționează de asemenea perchezițiile nocturne la domiciliul acestuia și faptul că mai multe arme sunt înregistrate în Rusia pe numele său. El era de asemenea un fan al tirului sportiv.

Komsomolskaia Pravda, care o citează pe mama suspectului împușcat mortal cu o zi înainte după ce a ucis un agent FSB și a rănit alte cinci persoane în centrul Moscovei, scrie că el fusese angajat de mai multe firme de securitate, dar că de curând a încetat să lucreze.

Potrivit aceleiași surse, mama sa spune că el a avut "în ultimul timp conversații telefonice cu arabi". "Nu am înțeles nimic, vorbeau în engleză", a declarat ea.

Nu a fost dat niciun indiciu cu privire la motivațiile atacatorului. Atacul a avut loc în timp ce Rusia sărbătorește în fiecare an pe 19 decembrie ziua agenților de contraspionaj militar și la 20 decembrie ziua agenților serviciilor de securitate.

Mai multe media au publicat fotografia corpului celui prezentat drept agresor, un bărbat corpolent, cu sânge pe față, purtând ochelari și o barbă scurtă.

Autoritățile au oferit foarte puține informații despre atacul de joi seară comis lângă sediul din Moscova al Serviciului Federal de Securitate (FSB), situat în clădirea istorică a KGB, la câteva sute de metri de Kremlin.

Un agent FSB a murit, cinci persoane au fost rănite, dintre care un singur civil, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Comitetului rus de investigații, citată de agenția de presă de stat TASS.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4198 secunde