Astana, capitala Kazahstanului, redenumită "Nursultan"

202
Astana, capitala Kazahstanului, redenumită

Articole recomandate

Parlamentul Kazahstanului a aprobat redenumirea capitalei din Astana în "Nursultan", scrie RIA Novosti, citată de Agora.md.


Deputații au votat, în două lecturi, un amendament al Constituției privind redenumirea capitalei în cinstea primul președinte, Nursultan Nazarbaiev. Acum, legea urmează a fi semnată de noul președinte, care este și autorul propunerii de redenumire.


Tokayev a mai propus ridicarea unui monument pentru Nazarbayev, dar și redenumirea cu numele fostului președinte a străzilor principale din orașele din regiunile țării.

Nursultan Nazarbaiev, liderul autoritar al Kazakhstanului timp de 30 de ani, a demisionat în mod surprinzător, marți. "Am luat decizia de a refuza mandatul de președinte" a declarat el, într-un discurs susținut la televiziunea publică.

Prerogativele sale au fost preluate de președintele Senatului, un aliat al lui Nazarbaiev, până la alegerea unui nou președinte.


La 78 de ani, Nazarbaiev este unul dintre cei mai longevivi lideri și un aliat-cheie al Rusiei. A deținut poziția de președinte al statului bogat în hidrocarburi de la disoluția URSS, din 1991.

La momentul respectiv el a fost singurul candidat în alegerile prezidențiale și a primit 98% din voturi.

El a fost reales de patru ori în fruntea statului, dar alegerile au fost în mod repetat catalogate incorecte, de către organizațiile internaționale. Ultimul scrutin, în 2015, l-a reales cu 97,7% din voturi, scrie romaniatv.net

Teoretic, țara beneficiază de un sistem multipartit. În practică, partidul președintelui, Nur Otan, a fuzionat cu mai multe partide de-alungul timpului, deținând majoritatea mandatelor din parlament.

La ultimele alegeri, partidul a adunat 88,4%, 80,9% respectiv 82% din voturi.

În februarie, Nursultan Nazarbaiev a demis guvernul pe care l-a acuzat că nu a reușit să îmbunătățească standardul de viață al cetățenilor.

În ultimii ani, mai mulți comentatori au speculat pe tema unei intenții a lui Nazarbaiev de a demisiona și pe tema planurilor puse în aplicare de acesta pentru a asigura o tranziție liniștită la vârful puterii de la Astana.

Nazarbaiev va rămâne în orice caz în zona de leadership. Potrivit declarației sale, el va continua să conducă Consiliul de Securitate și partidul Nur Otan, aflat la guvernare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7028 secunde