Mai multe ştiri online:

Șase cadavre spânzurate de poduri și un mesaj. Descoperirea a îngrozit țara înainte de Crăciun

Ştire online publicată Joi, 21 Decembrie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Un caz de o cruzime fără precedent a șocat întreaga țară cu câteva zile înainte de Crăciun. Șase cadavre spânzurate de poduri au fost descoperite miercuri în Baja California Sur, un fapt fără precedent în acest stat turistic din nord-vestul Mexicului, în care crima organizată a câștigat teren, transmite AFP, citată de Agerpres.


Corpurile au fost descoperite miercuri dimineața pe drumurile spre trei aeroporturi internaționale, La Paz, San José del Cabo și Cabo San Lucas, dintr-o zonă turistică foarte frecventată de americani, canadieni și europeni.

Autoritățile au deschis o procedură "pentru a realiza expertizele necesare", a precizat parchetul local, într-un comunicat.

"Două persoane erau spânzurate la fiecare pod", a indicat, sub acoperirea anonimatului, un agent de securitate. Poliția a solicitat ajutorul pompierilor pentru a da jos cadavrele, victimele nefiind încă identificate.

Un mesaj amenințător, care ar fi semnat de carteluri de droguri, a fost găsit în cel puțin unul dintre locuri.

Baja California Sur, o zonă cu mai multe stațiuni, cunoaște de mai multe luni o recrudescență a violenței legată de crima organizată.

Conform cifrelor oficiale, 409 persoane au fost asasinate în acest stat mexican între ianuarie și octombrie, dublu în raport cu 2016. Acest bilanț pentru un an este cel mai grav din ultimele două decenii.

Experții apreciază că organizații criminale, precum puternicul cartel Sinaloa sau Jalisco Noua Generație, își dispută piețele de droguri pentru turiști, dar și căile de a aduce droguri în Statele Unite.

Peste 196.000 de oameni au fost asasinați în Mexic de la finalul lui 2006, an în care guvernul a desfășurat armata pentru a încerca să dezmembreze cartelurile de droguri.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7289 secunde