Asasinatul asupra parlamentarului britanic a fost declarat „atac terorist”

152
Asasinatul asupra parlamentarului britanic a fost declarat „atac terorist” - asasinatulparlamentaruluibritani-1634468218.jpg

Articole de la același autor

Asasinarea parlamentarului David Amess, în timpul unei întâlniri cu votanții săi la o biserică, a fost declarată „atac terorist” de autoritățile britanice, potrivit Reuters. Amess, în vârstă de 69 de ani, care făcea parte din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson, a fost înjunghiat de mai multe ori într-un atac la miezul zilei chiar într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea, la est de Londra. Poliția metropolitană, a cărei unitate de contra-terorism a preluat cazul, a anunțat în cadrul unui comunicat, că asasinatul a fost declarat „un incident terorist”. Primele etape ale investigației au dezvăluit „motivație potențială legată de islamismul extremist”, au adăugat polițiștii britanici. „Ca parte a investigației, ofițerii efectuează, în acest moment, percheziții la două adrese din zona Londrei”, au mai spus reprezentanții poliției. Ei suspectează că atacatorul nu a avut complici. „David a fost un om care a crezut cu pasiune în țara lui și în viitorul acesteia. Astăzi am pierdut un bun servitor al interesului public și un prieten și coleg drag”, a spus premierul Boris Johnson care a revenit la Londra imediat după aflarea veștii. Sky News a precizat că bărbatul arestat după asasinat este cetățean britanic de origine somaleză. Colegii din Parlament ai lui Amess și-au exprimat șocul și au adus omagii unuia dintre cei mai longevivi parlamentari pentru angajamentul său față de votanți, cu care se întâlnea în mod regulat pentru discuții, în prima și în a treia vineri ale lunii. În onoarea sa, drapelul britanic va fi coborât în bernă. Amess era căsătorit, avea cinci copii, și a fost prima oară ales în legislativul britanic în 1983. A fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a în 2015. Conform site-ul său, principalele interese ale lui Amess erau „protecția animalelor și probleme pro-life”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2753 secunde