Anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher

372
Anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher - 141502751883882c9a-1475908809.jpg

Articole recomandate

Colecția privată de mașini a fostului campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit după un accident de schi survenit acum aproape trei ani, va fi transferată din Elveția în Germania, în apropierea orașului său natal, Kerpen, a anunțat serviciul său de presă.

Viitorul centru Motorworld, care își va deschide porțile spre sfârșitul anului 2017 la Koln, va expune, pentru prima dată public, colecția lui Schumi.

Fanii vor putea astfel să vadă kartingurile debuturilor sale, vehicule de sport, trofeele sale, precum și numeroase modele de mașini de Formula 1 cu care pilotul german a devenit de șapte ori campion mondial.

Ei ''își vor regăsi astfel amintirile și retrăi momentele de glorie'' ale pilotului german, a declarat joi purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher, Sabine Kehm.

Un acord a fost încheiat cu Motorworld pentru ca această colecție unică să fie văzută gratuit.

''Familia lui Michael Schumacher ține foarte mult ca toți fanii interesați de colecția lui Michael să o poată vedea fără să plătească bilet de intrare'', a adăugat Sabine Kehm.

Alte două motive au fost avansate pentru acest transfer: proximitatea orașului Kerpen, de unde este originar Schumacher, și ''pasiunea pentru automobile'' ce caracterizează centrul Motorworld.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9705 secunde