"Amenințarea teroristă a crescut în mod spectaculos. Nu putem spera să împiedicăm totul"

161

Articole recomandate

Ritmul și amploarea proiectelor teroriste s-au accelerat "spectaculos" în Marea Britanie, unele la interval de câteva zile, a afirmat marți șeful serviciului britanic de informații MI5, transmite AFP.


"Am văzut o creștere spectaculoasă a amenințării în acest an. Este ritmul cel mai alert pe care l-am cunoscut în 34 de ani de carieră", a declarat directorul MI5, Andrew Parker. "În ultimii patru ani, am dejucat 20 de atacuri teroriste", a subliniat el, iar în ultimele șapte luni, serviciile noastre și cele de poliție au dejucat șapte atacuri teroriste ale unor islamiști al căror scop era să ucidă și să mutileze", a adăugat directorul.

De la începutul anului, în Marea Britanie au fost comise cinci atentate: patru la Londra și unul la Manchester.

"Între conceperea și comiterea unei acțiuni, pot trece numai câteva zile. Acest ritm și modul în care extremiștii utilizează internetul fac amenințările mai greu de detectat și ne lasă o fereastră mai mică de tir pentru a acționa", a declarat Andrew Parker.

"Scara la care operăm este mai mare ca niciodată. În prezent, desfășurăm peste 500 de operațiuni de supraveghere privind circa 3.000 de indivizi cunoscuți pentru a fi implicați într-un fel sau altul în activități teroriste", a spus el. "Pe lângă cei pe care îi supraveghem în prezent, riscul poate veni, de asemenea, de la persoanele revenite din Irak și Siria și sunt peste 20.000 de persoane cercetate amănunțit în anchetele noastre teroriste din trecut, Vor fi și extremiști violenți pe care încă nu-i cunoaștem", a adăugat directorul MI5.

"Nu putem spera să împiedicăm totul", a admis șeful serviciului de informații, în pofida unui număr record de arestări legate de terorism: 379 de persoane din iunie 2016 până în iunie 2017, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6873 secunde