Alertă la Budapesta: bombă americană de jumătate de tonă, găsită în Dunăre

288
Alertă la Budapesta: bombă americană de jumătate de tonă, găsită în Dunăre - budapesta-1350655268.jpg
Aproximativ 8.000 de persoane au fost evacuate, vineri, de către poliție și serviciile de intervenție dintr-un cartier situat în nordul Budapestei, după descoperirea unei bombe de o jumătate de tonă din Al Doilea Război Mondial. Bomba, de fabricație americană, a fost găsită în Dunăre, în nordul orașului, în apropierea unui pod feroviar, a anunțat Ministerul Apărării.


Experți în explozivi au dezamorsat bomba vineri după-amiaza. Toate persoanele care locuiesc în zonă pe o rază de un kilometru au fost obligate să își părăsească locuințele, iar circulația fluvială a fost întreruptă până la ora 16.00 GMT (19.00, ora României). 
Ungaria, aliată a Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial, a fost puternic bombardată de către forțele americane, britanice și sovietice în ultimele luni de conflict. Numeroase obuze nu au explodat și sunt descoperite frecvent, în special cu ocazia unor lucrări de construcție. Din 2008 și până în prezent, autoritățile de la Budapesta au procedat deja la zece evacuări.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012
Stire din Actual : Avion evacuat, aeroportul din Glasgow închis
Pagina a fost generata in 0.4522 secunde