€ 4.7315
£ 5.2727
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Alegeri în Ucraina. „Pe 21 aprilie, opțiunile sunt: Europa sau Rusia”

Ştire online publicată Luni, 08 Aprilie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Președintele Ucrainei și candidat pentru un nou mandat, Petro Poroșenko, a susținut, sâmbătă, că în turul doi al scrutinului prezidențial, în care se va confrunta cu actorul de comedie Volodimir Zelenski, ucrainenii vor avea de ales între Europa și Rusia, transmite agenția EFE, consultată de Agerpres. 


„Pe 21 aprilie, opțiunile sunt: Europa sau Rusia”, a subliniat actualul președinte Petro Poroșenko într-o înregistrare video postată pe Facebook. „Ucraina - mai spune Poroșenko în mesajul său - are nevoie de un președinte puternic, un comandant suprem puternic, nu de unul slab”. 
„Putem avansa rapid către Europa liberă, dar, de asemenea, putem să ne întoarcem și mai rapid către jugul Rusiei imperialiste. Acesta este pericolul”, afirmă el în continuare. Dar admite că mulți sunt împotriva lui pe rețelele de socializare, în emisiunile televizate și de asemenea la urne, unde, în primul tur al alegerilor, deși s-a clasat pe locul doi, a obținut numai 15,95% din voturi, puțin mai mult de jumătate din procentul de 30,24% al lui Volodimir Zelenski. 


„Prieteni, v-am auzit pe toți; pe aceia care m-ați votat și pe aceia care ați susținut alți candidați. Am tras concluziile de rigoare”, a asigurat Petro Poroșenko în mesajul video. 


Anterior, el a acceptat provocarea lansată de contracandidatul său ca dezbaterea lor finală de dinaintea turului doi să se desfășoare pe stadionul Olimpic din Kiev și să se supună amândoi unui examen medical „pentru a dovedi poporului că nu sunt nici alcoolici și nici toxicomani”. Dar încă nu este clar dacă dezbaterea, preconizată pentru 19 aprilie, chiar va avea loc. 
Un novice în politică, actorul de comedie Volodimir Zelenski a fost până în prezent cunoscut prin rolurile jucate în emisiuni umoristice și în filme pentru marele public. El nu a făcut deloc campanie electorală tradițională, preferând aparițiile pe scenă cu trupa sa de stand-up comedy și exprimându-se mai mult pe rețelele de socializare decât la televiziune și în presa scrisă. 


În timp ce susținătorii săi evidențiază figura nouă din peisajul politic, cei care-l critică remarcă ambiguitatea programului său electoral, stabilit printr-un vot pe rețelele de socializare, și pun la îndoială capacitatea lui Zelenski de a conduce o țară confruntată cu un război, cu mari dificultăți economice și cu o corupție extinsă. El însuși este acuzat de actualul președinte că este o „marionetă” a oligarhului Igor Kolomoiski, ceea ce Zelenski neagă, promițându-le totodată ucrainenilor o „nouă viață fără corupție”. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 7618 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 3968 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Monden
luni, 15 iulie Foto : Cornelia Catanga a făcut infarct! 2954 vizite, 0 comentarii Cornelia Catanga a făcut infarct!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.879 secunde