Albania, zguduită de mai multe cutremure!

153
Albania, zguduită de mai multe cutremure! - cutremur138351733114418012681454-1569151095.jpg

Articole recomandate

Seria de seisme care a zguduit sâmbătă Albania a provocat rănirea mai multor persoane și panică în rândul locuitorilor care au fugit pe străzi pentru a se adăposti, informează duminică DPA.


Site-ul de știri shqiptarja.com relatează că cel puțin 108 persoane au fost rănite în seria de cutremure, potrivit unităților medicale.

Ministrul Sănătății anunțase anterior că cel puțin 68 de persoane au fost rănite, 21 dintre acestea fiind spitalizate. Cei mai mulți au suferit răni minore.

Seismul cu cea mai mare intensitate s-a produs la scurt timp după ora locală 4 pm (1400 GMT) și a avut epicentrul în apropiere de Capul Rodon, la circa 60 de kilometri nord-vest de capitala Tirana, potrivit Ministrului Apărării.

Cu o magnitudine de 5,8, a fost cel mai puternic seism produs în ultimele decenii în această țară balcanică, potrivit ministrului.

Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a evaluat magnitudinea acestui cutremur la 5,6. Seismul a fost urmat de alte trei replici cu intensitatea de 5,1, 4,7 și 4,8. Cel mai recent s-a înregistrat la scurt timp după miezul nopții.

Presa locală a relatat scene de panică în orașele de coastă din apropiere, Durres și Tirana, unde locuitorii au ieșit panicați pe străzi.

Autoritățile locale din Tirana au precizat că echipe de intervenție în caz de urgență au fost mobilizate în diferite zone ale acestor orașe pentru a oferi sprijin cetățenilor.

Imaginile publicate online înfățișează clădiri cu avarii semnificative în capitala Albaniei, grămezi de cărămizi și moloz zăcând pe jos, precum și mașini distruse de căderile de moloz.

Ministrul Sănătății, Ogerta Manastirliu, a publicat pe Twitter imagini din timpul vizitei sale la o clinică din Durres. Aceasta a precizat că nu a văzut persoane cu răni grave, potrivit agenției de presă albaneze ATA.

În urma cutremurului, premierul Edi Rama și-a anulat deplasarea la Adunarea Generală a ONU din New York, potrivit agenției de presă albaneze.

Seismul a fost resimțit în țările vecine Muntenegru și Macedonia de Nord, potrivit presei din cele două țări.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.418 secunde