Aglomerație pe Valea Oltului: Se circulă îngreunat din cauza unor lucrări

188
Aglomerație pe Valea Oltului: Se circulă îngreunat din cauza unor lucrări - valeaoltului-1632066016.jpg
Traficul auto este îngreunat pe DN 7, la intersecţie cu DN 64, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, pe sensul către Piteşti, formându-se coloană în mişcare pe aproximativ 3 kilometri, informează Centrul Infotrafic.

"Pe DN 7, km 225+700m , pe raza comunei Câineni, traficul se desfăşoară pe un singur sens din cauza unor lucrări. Se circulă în coloană, în ambele sensuri pe mai mulţi kilometri", arată sursa citată.

Potrivit Agerpres, poliţiştii rutieri se află în zonă pentru fluidizarea circulaţiei.

"Recomandăm conducătorilor auto să opteze pentru rute alternative. De asemenea, sfătuim şoferii să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă", precizează Infotrafic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7043 secunde