În funcție de deciziile Rusiei

Agenda summit-ului NATO din 2008 poate suporta modificări

314
1
Ministrul de externe Adrian Cioroianu a declarat ieri că agenda summit-ului NATO din aprilie 2008 de la București - care are ca temă principală extinderea Alianței Nord - Atlantice și pri-mirea de noi membri - se va schimba, dacă Rusia se va re-trage din Tratatul privind Forțele Convenționale din Europa.
Prezent în fața comisiilor de politică externă și apărare din Senat, pentru a explica reacția României cu privire la anunțul Rusiei de suspendare a participării la Tratatul CFE, ministrul Cioroianu a arătat că Rusia menține "o ambiguitate voită" în legătură cu acest subiect. "Se vorbește despre suspendarea participării sale la CFE, dar, conform articolului XIX alineat 2 din acest tratat, nu există posibilitatea suspendării, ci doar a retragerii", a subliniat ministrul.
El a arătat că suspendarea Rusiei din Tratat nu intră în vigoare imediat, ci la 150 de zile de la semnarea decretului de către președintele Vladimir Putin, adică pe la mijlocul lunii decembrie. Dacă Rusia și-ar anunța atunci decizia definitivă, retragerea efectivă va avea loc peste alte 150 de zile, a explicat Cioroianu, atrăgând atenția că termenul ar fi aprilie, adică în perioada alegerilor prezidențiale din Rusia și a summit-ului NATO de la București.
Dacă Rusia se va retrage din CFE, un summit NATO care are ca temă extinderea și acceptarea de noi membri evident
și-ar schimba tematica și ar avea ca subiect principal pe agendă retragerea Rusiei din CFE și o regândire a tuturor aspectelor ce țin de acest gest, a subliniat Cioroianu.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6652 secunde