AFP - Hărţuirea sexuală a devenit banală în rândul elevilor din Marea Britanie

Duminică, 13 Iunie 2021, 09:18
588
Hărţuirea sexuală a devenit banală în rândul elevilor din Marea Britanie deoarece aproximativ nouă din zece fete spun că sunt supuse la insulte sexiste şi la imagini sau clipuri cu conţinut sexual explicit, potrivit unui raport publicat recent de inspectoratul pentru educaţie (Ofsted), relatează AFP. În aprilie, guvernul a cerut Ofsted să investigheze situaţia după o serie de mărturii ale unor adolescenţi împărtăşite pe site-ul „Everyone's Invited”, majoritatea de fete, care denunţau un limbaj sexist şi abuzuri sexuale evidenţiind o „cultură a violului” în şcoli. După ce au vizitat 32 de şcoli, licee publice şi private şi au discutat cu 900 de elevi, inspectorii au constatat că tinerii şi copiii „adesea nu văd rostul de a contesta sau de a raporta un astfel de comportament dăunător, deoarece este considerat o experienţă normală.

Mulţi profesori şi directori de şcoli subestimează amploarea acestor probleme”, mai arată Ofsted. În interviurile lor, inspectorii Ofsted au aflat, de exemplu, că băieţii făceau schimb de imagini „nud” ca şi cum le „colecţionau” pe platforme precum WhatsApp şi Snapchat şi că unele fete se confruntau cu „atingeri nedorite pe coridoarele şcolii”. Într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul Educaţiei, Gavin Williamson, a declarat că rezultatele raportului sunt „foarte îngrijorătoare”. El a afirmat că guvernul oferă „sprijin suplimentar pentru personalul” însărcinat cu protejarea elevilor, „îndrumări sporite” în materie de educaţie sexuală şi de sănătate şi finanţare pentru o linie telefonică de asistenţă pentru copii.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4548 secunde