Adolescenții dispăruți în Cisiordania au fost găsiți morți. Guvernul israelian promite DISTRUGEREA mișcării Hamas

138
Adolescenții dispăruți în Cisiordania au fost găsiți morți. Guvernul israelian promite DISTRUGEREA mișcării Hamas - 20121116162753g-1404163879.jpg

Articole recomandate

Cei trei adolescenți israelieni dispăruți în Cisiordania din 12 iunie au fost găsiți morți, anunță surse oficiale israeliene citate de site-ul Ynetnews. Guvernul israelian promite "distrugerea" mișcării islamiste Hamas, după ce a anunțat o reuniune de urgență, relatează AFP.

"Israelienii au voința și determinarea necesare pentru a suporta o operațiune de lungă durată vizând distrugerea mișcării Hamas", afirmă Danny Danon, adjunctul ministrului israelian al Apărării.

Cadavrele celor trei adolescenți au fost descoperite luni seară în zona Khirbet Aranava, în apropiere de orașul Hebron, în Cisiordania.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat luni seara că Hamas este responsabil de moartea celor trei adolescenți israelieni și va "plăti" pentru asta.

"Ei au fost răpiți și asasinați cu sânge rece de către animale cu chip uman", a afirmat Netanyahu, potrivit Biroului său.

"Hamas este responsabil și Hamas va plăti", a spus el.

Cei trei adolescenți israelieni - Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) și Naftali Frenkel (16 ani) - dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel are și cetățenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiți de o celulă a mișcării islamiste Hamas, amenințând cu operațiuni militare în Cisiordania și Fâșia Gaza, scrie Mediafax.


Președintele francez François Hollande, omologul său american Barack Obama și premierul britanic David Cameron au condamnat, luni, asasinarea celor trei adolescenți israelieni găsiți morți în Cisiordania, relatează AFP.

Hollande și-a exprimat "îngrijorarea față de multiplicarea violențelor în ultimele zile în Cisiordania și Fâșia Gaza".

"El condamnă, de asemenea, tirurile de rachete lansate din Fâșia Gaza spre teritoriul israelian" și "cere să fie făcut tot posibilul, pentru a evita noi victime și riscul unei escaladări a violențelor", potrivit unui comunicat al Președinției franceze.

La rândul său, premierul britanic a calificat asasinarea celor trei tineri israelieni drept "act terorist îngrozitor și de neiertat".

El a dat asigurări că Marea Britanie "va fi alături de Israel în acțiunile sale vizând aducerea în fața justiției a celor responsabili" de asasinare, potrivit unui comunicat al Guvernului britanic.

De asemenea, președintele american a apreciat că asasinarea celor trei adolescenți israelieni este "lipsită de sens".

"Statele Unite condamnă în termenii cei mai puternici acest act terorist comis împotriva unor adolescenți inocenți", a declarat Obama, citat într-un comunicat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2002 secunde