Adele revine pe piaţa muzicală după şase ani de pauză şi sparge topurile internaţionale

Luni, 18 Octombrie 2021, 12:59
147
La șase ani de la lansarea ultimului său album, cântăreața Adele s-a întors în actualitatea muzicală și în doar 24 de ore deja a doborât recorduri cu noua ei melodie „Easy On Me”. Serviciul de streaming Spotify a anunțat în weekend că noul single al artistei britanice, „Easy On Me”, lansat vineri, a doborât un recordul pentru cele mai multe difuzări într-o singură zi. Deși Spotify nu a divulgat numărul exact de difuzări în ziua lansării, „Easy On Me” doboară recordul pe care îl deținea boyband-ul K-pop BTS cu single-ul lor „Butter”, lansat în mai 2021. Și Amazon Music a anunțat sâmbătă că single-ul a primit cele mai multe solicitări de difuzare a unei melodii în prima zi de lansare, prin intermediul asistentului virtual Alexa, din istoria acestui serviciu. Single-ul „Easy On Me” este extras de pe mult așteptatul album al artistei „30”, care va fi lansat la 19 noiembrie. Albumul ei anterior, „25”, lansat în 2015, a fost cel mai bine vândut album din istoria SUA în prima săptămână de la lansare și a inclus hitul „Hello”, care a devenit videoclipul care a atins cel mai rapid 1 miliard de vizualizări pe YouTube.

Videoclipul noii piese „Easy On Me” are deja peste 68 de milioane de vizualizări pe YouTube, la trei zile de la lansare.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1838 secunde