550 de persoane au fost evacuate dintr-o bibliotecă din cauza mirosului unui fruct

140
550 de persoane au fost evacuate dintr-o bibliotecă din cauza mirosului unui fruct - australia600depersoaneevacuatedi-1557737101.jpg

Articole recomandate

Circa 550 de persoane au fost evacuate dintr-o bibliotecă din Australia după ce mirosul unui fruct de durian a stârnit panică în rândul celor prezenți de teama unei eventuale scurgeri de gaze, informează luni Xinhua citând media locale.


Pompierii au intervenit vineri după-amiază la biblioteca Universității din Canberra în urma apelurilor privind prezența unui puternic miros de gaz, a relatat Agenția pentru Servicii de Urgență din capitala Australiei, potrivit Agerpres.


După ce au verificat clădirea, pompierii au localizat sursa emanației.


''Mirosul persistent din clădire, similar celui de gaz, este în totalitate sigur - cineva a lăsat un fruct de durian în unul dintre coșurile noastre de gunoi!'', se arată într-un mesaj publicat pe contul de Facebook al bibliotecii universității.


Biblioteca a fost redeschisă la scurt timp, după ce fructul de durian a fost scos din bibliotecă într-o pungă sigilată și au fost efectuate teste ale aerului din clădire.


Originar din Indonezia, fructul de durian este binecunoscut pentru mirosul său distinctiv care provoacă reacții ce ajung până la dezgust profund. În unele țări asiatice, acesta este interzis în mijloacele de transport public și în hoteluri.


Incidentul este a doua astfel de alarmă falsă consemnată în Australia în aproximativ un an. În aprilie 2018, un fruct de durian putrezit a condus la evacuarea a sute de persoane dintr-o bibliotecă din centrul Melbourne.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.87 secunde