€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:
Președintele Macron atenționează:

„31 octombrie va fi ultima, ultima dată limită pentru Brexit!”

Ştire online publicată Miercuri, 05 Iunie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Data de 31 octombrie fixată pentru Brexit va fi „ultima, ultima dată limită”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron în fața directorilor marilor bănci internaționale reuniți, luni, la Palatul Elysee, informează AFP. 


„Ar fi o idee proastă cea de a tot amâna”, a declarat șeful statului francez, întrebat despre viziunea lui asupra Brexitului, „pentru că, în pofida faptului că a vedea Marea Britanie plecând din UE este o veste foarte proastă, atunci când liderii încearcă să nu respecte o decizie a poporului, este mai rău”. 


„Trebuie să punem în aplicare decizia britanicilor, exceptând situația în care ei înșiși decid altfel. Am fixat sfârșitul lui octombrie drept ultima, ultima dată limită, pentru că nu vreau să văd noua Comisie Europeană fiind nevoită să rezolve această problemă veche”, a adăugat Macron, reiterând că ar fi inacceptabil să fie redeschise negocieri asupra acordului deja negociat între Londra și cei 27 de membri ai UE, dar care a fost respins de parlamentarii britanici. 




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9355 secunde