30 de ani de la căderea comunismului. Cum a respirat Ungaria aerul libertății (I)

Episoadele de astăzi și de mâine ale serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est sunt dedicate evenimentelor petrecute în Ungaria, cea de-a doua țară, după Polonia, care a respirat, în 1989, aerul libertății. 

Ungaria s-a aflat la granița dintre nord și sud, atât din punct de vedere economic, cât și din cel al structurii sale economice și sociale. Totuși, Ungaria, Bulgaria și România pot fi grupate împreună din anumite puncte de vedere, după cum enunța lucrarea "The rise and fall of communism in Eastern Europe" (Ben Fowkes, 1993): au fost adversari învinși în 1944-1945 mai degrabă decât aliați eliberați; au fost sub ocupație sovietică; au fost acoperiți, spre deosebire de Polonia și Cehoslovacia, de "acordul de procentaj" Stalin-Churchill din octombrie 1944; soarta lor a fost determinată în detaliu de Comisia Aliată de Control (ACC) stabilită după cel de-Al Doilea Război Mondial, deciziile liderilor militari sovietici au fost acceptate de omologii britanici și americani. 

Fără susținerea sovietică, partidele comuniste locale abia puteau lua în considerare preluarea puterii. Ocupația nazistă a Ungariei și Guvernul de unitate națională condus de liderul partidului Crucilor cu Săgeți, Ferenc Szalasi, a durat din octombrie 1944 până în primăvara anului 1945. 

Guvernul provizoriu instituit la Debrecen, la 23 decembrie 1944, era o coaliție cu două ministere comuniste. Noul guvern includea trei generali din fostul regim horthist: premierul Bela Miklos, ministrul Apărării, Janos Voros, și al Alimentației, Gabor Faragho. Comuniștii Imre Nagy și Jozsef Gabor au preluat ministerele Agriculturii, respectiv al Comerțului, iar restul cabinetului cuprindea mici proprietari și social-democrați, notează lucrarea citată. 

Ascensiunea comuniștilor 

Comuniștii își mai asiguraseră controlul indirect prin intermediul Ministerului de Interne, la conducerea căruia a fost numit Ferenc Erdei, membru al facțiunii pro-comuniste din Partidul Național Țărănesc. În Ungaria anului 1945, orice amenințare din partea dreptei era practic inexistentă. Fostul conducător, amiralul Horthy, care colaborase cu Germania, a încercat să schimbe taberele în ultimul moment, dar nu a reușit. Prin urmare, Ungaria a fost recucerită de Armata Roșie de la naziști și de la liderul Ferenc Szalasi, iar guvernul de coaliție a preluat conducerea în martie-aprilie 1945. 

Alegerile din toamna anului 1945 nu au fost favorabile comuniștilor, nici în Budapesta, nici la nivel național. Micii proprietari au adunat peste 50% din voturi, comuniștii 17%, iar social-democrații 17,4%, la nivel național. Comandantul sovietic Kliment Voroșilov i-a transmis liderului micilor proprietari, Ferenc Nagy, că "Uniunea Sovietică își dorește să-și bazeze prietenia cu Ungaria pe relația cu Partidul Micilor Proprietari", dar a insistat asupra unui rol important al comuniștilor în cabinet. Comuniștii au primit trei portofolii, dintre care unul la Ministerul de Interne - Imre Nagy, iar micii proprietari șapte, social-democrații trei, iar Partidul Țărănesc unul. Premierul era un "mic proprietar" - Zoltan Tildy. 

Partidul comunist a ajuns să aibă 500.000 de membri până în octombrie 1945, de la 3.000 de membri în noiembrie 1944. În plus, social-democrații, cu 400.000 de membri la sfârșitul lui 1945, aveau o aripă pro-comunistă consistentă. Blocul Stângii, format la 4 martie 1946 de comuniști, social-democrați și țărăniști, a convocat imediat o demonstrație în masă la Budapesta împotriva "reacționarilor" din Partidul Micilor Proprietari. 

În martie 1946, Imre Nagy a fost înlocuit de Laszlo Rajk, care a înlăturat mii de angajați ai Ministerului de Interne și din funcții publice, folosindu-se de un decret care impunea noi reguli de loialitate pentru oficialii de stat față de "remodelarea democratică a țării". 

Tacticile folosite pentru reconfigurarea scenei politice și scindarea partidelor au dat roade la alegerile din 1947. Deși Partidul Comunist a obținut 22% din voturi, guvernul de coaliție și-a asigurat peste 60%, rezultat suficient cât să fie considerat un succes. A urmat, la scurt timp, suprimarea Partidului Independenței, în septembrie 1947. Sarcinile partidului comunist vizau acum "excluderea burgheziei de la putere" și formarea unui "front popular după modelul iugoslav cu un singur partid". Totuși, ca și în Cehoslovacia, după cum evidențiază lucrarea citată, a fost un interval de aproximativ un an între preluarea definitivă a puterii și adoptarea politicilor staliniste depline. 

1956, anul Revoluției Ungare 

Anul 1956 este cel al Revoluției Ungare. De la 23 octombrie până la 10 noiembrie 1956, s-au desfășurat proteste la adresa Republicii Populare Ungare și a politicilor staliniste, cerându-se retragerea trupelor sovietice. Imre Nagy ajunge premier și anunță planurile Ungariei de a se retrage din Pactul de la Varșovia și de a deveni putere neutră. Forțele sovietice au intervenit și mii de persoane și-au pierdut viața. Liderul revoluției Imre Nagy s-a refugiat în Ambasada Iugoslaviei, de unde a fost răpit de agenți sovietici, potrivit unor surse. Janos Kadar (1912-1989) devine noul șef de guvern. În 1958, se anunță că Imre Nagy a fost executat pentru înaltă trădare. 

În anii '60, Kadar introduce treptat reforme de liberalizare. Lideri politici și din rândul clerului sunt eliberați, iar lucrători din agricultură și industrie primesc drepturi sporite. În 1968, a fost lansat Noul Mecanism Economic, cea mai durabilă și importantă reformă economică din Europa de Est Comunistă. Până la sfârșitul anilor '70, Ungaria părea să prospere, remarcă lucrarea citată. Pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, un stat socialist începea să aibă o imagine bună în Occident prin produsele sale, care nu numai că erau superioare altor produse găsite în blocul sovietic, dar se găseau și în magazine din centrul Budapestei. Din punct de vedere statistic, între 1970 și 1978, venitul național crescuse cu 6 procente pe an, iar consumul real crescuse cu aproximativ 4 procente pe an. 

Inițiativele liderului sovietic Mihail Gorbaciov au generat răspunsuri aparte în Polonia și Ungaria, liderii și mișcările sociale extinse au diferențiat aceste două țări de vecinii lor mai conservatori. În Ungaria, politicile de reconciliere ale lui Janos Kadar au permis creșterea autonomiei în economia Ungariei, reapariția reformatorilor în partid și elaborarea unui set de decizii care au mobilizat segmente din societate în favoarea schimbării. Avalanșa care a măturat regimurile comuniste din Europa de Est a început în aceste două țări, consideră Gale Stokes, autorul lucrării "The Walls Came Tumbling Down. The Collapse of Communism in Eastern Europe" (1993). 

O soluție ingenioasă 

Totuși, economia Ungariei se confrunta și cu câteva probleme semnificative, cum ar fi criza forței de muncă cumulată cu trimiterea de specialiști în Uniunea Sovietică, creșterea necontrolată a importurilor și situația comerțului exterior. În anii '70, Ungaria a înregistrat, în general, o balanță comercială negativă cu țările cu monedă convertibilă. Între 1970 și 1979, datoria externă a crescut de la 1 miliard de dolari la 9,1 miliarde de dolari. Ungaria a găsit o soluție mai ingenioasă decât Polonia și România, care și-au suspendat și reprogramat plățile. În 1982, a devenit membru al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale, lucru care i-a facilitat împrumuturi și punți de trecere peste cea mai mare criză a datoriei. Cu alte cuvinte, Ungaria s-a decis să încerce o deschidere către piața globală cu un deceniu înainte de revoluțiile din 1989, mai arată volumul citat. 

(Va urma)

(Sursa: Agerpres)