16 milioane de dolari găsiți în apartamentul unui fost ministru

269
16 milioane de dolari găsiți în apartamentul unui fost ministru - jnc9ntkwjmhhc2g9zda4ndbhotgyzmy1-1504939801.jpg

Articole recomandate

Un fost ministru al președintelui brazilian Michel Temer a fost încarcerat după recenta descoperire a peste 16 milioane de dolari ascunși în valize și cutii care purtau amprentele lui digitale, relatează AFP, citată de Agerpres.


Anchetatorilor le-au fost necesare șapte aparate de numărat banii și 14 ore pentru a inventaria toate bancnotele descoperite marți. A fost cea mai mare sumă de bai lichizi confiscată de poliție în istoria țării.

"Documentele și mărturiile, precum și expertiza banilor confiscați arată că Geddel Vieira Lima, ajutat de Gustavo Pedreira (un responsabil local al Protecției civile), au ascuns mari sume de bani în apartament", potrivit ordinului de trimitere în arest consultat de AFP.

"În fața situației grave, încarcerarea s-a impus de urgență", mai scria în decizia judecătorului Vallisney de Souza.

Lima, 58 de ani, a ocupat funcția de secretar al președinției Braziliei până în noiembrie 2016. El a demisionat după ce a fost acuzat de trafic de influență de către colegul său de la Cultură, Marcelo Calero.

Anterior, între 2011 și 2013, sub președinția Dilmei Rousseff, Lima a fost vicepreședinte al băncii publice Caixa Economica Federal.

Membru al PMDB, partidul de dreapta al președintelui Temer, Geddel Vieira Lima a fost plasat în arest preventiv în iulie, după care în august a fost eliberat fiind trecut în arest la domiciliul său din Salvador da Bahia (nord-est).

Confiscarea celor 51 de milioane de reali (16,3 milioane de dolari), în bancnote de 50 și 100 de reali împărțiți în vreo 20 de valize și cutii aflate într-un presupus apartament al său, a fost efectuată în cadrul operațiunii "Comoara pierdută", declanșată marți dimineață.

Această operațiune este o ramificație a anchetei "Cui Bono" asupra unui sistem fraudulos de împrumuturi acordate de Caixa Economica Federal unor oameni politici, înalți funcționari și șefi de întreprinderi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5486 secunde