12,7 kg de cocaină descoperite în mașina unor români, în Germania. O defecțiune banală i-a dat de gol

475
12,7 kg de cocaină descoperite în mașina unor români, în Germania. O defecțiune banală i-a dat de gol - 61955473-1524574268.jpg

Articole recomandate

Polițiștii germani au descoperit întâmplător 12,7 kg de cocaină, în valoare de peste jumătate de milion de euro, în mașina unor români.



La sfârșitul săptămânii trecute, un echipaj de poliție a oprit un autoturism înmatriculat în Italia, pe autostrada A61, între Mönchengladbach și Rheydt, din cauza unei defecțiuni. Verificând cu atenție mașina, polițiștii au avut o surpriză uriașă, relatează presseportal.de.

Când au fost opriți, cei doi ocupanți ai autoturismului, bărbat și femeie, români, au declarat că și-au vizitat niște rude în Olanda și se întorceau în Italia, unde locuiau.

Polițiștii au oprit mașina pentru că au observat o defecțiune la suspensii, iar femeia a devenit extrem de nervoasă în timpul controlului, mâinile tremurându-i necontrolat. În contrast, bărbatul era foarte calm.

Polițiștilor li s-a părut extrem de suspect comportamentul și au insistat cu verificărilor. Astfel, au descoperit că problemele de la suspensia față a mașinii erau din cauza celor 14 pachete, cu 12,7 kg de cocaină, ascunse acolo.

Drogurile au fost evaluate la 511.000 de euro.

Cocaina a fost confiscată, iar cei doi români au fost arestați și predați autorităților din Essen.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3877 secunde