Toate știrile despre rugby în ziarul Cuget Liber Online.

Rugby

Rugby, scris și rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunție simplificată /'ragbi/), este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport.
Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval". Strămoșul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franța, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din orașul Rugby, situat în Anglia. 

Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu și viitor pastor, a luat în brațe balonul și l-a purtat în spatele liniei porții adverse, deși tradiția cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. 
În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul și cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ține balonul în mâini, într-o fază a jocului în care așa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să evolueze progresiv.
2454 articole cu tagul "rugby". Ultima știre adaugata : Vineri, 01 Martie 2024.

Stire din Sport : România face cinci schimbări în primul XV pentru semifinala Rugby Europe Championship 2024 cu Georgia
01 Martie 2024
Stafful tehnic al echipei naţionale a României a stabilit echipa pentru partida cu Georgia, din semifinala Rugby Europe Championship 2024, în primul XV fiind făcute cinci modificări faţă de formaţia care a început partid ...
Stire din Sport : Noi absenţe în echipa României, înaintea meciului cu Portugalia din Rugby Europe Championship 2024
13 Februarie 2024
Alţi trei componenţi ai echipei naţionale a României au devenit indisponibili, înaintea meciului cu Portugalia, de sâmbătă, 17 februarie, de la Bucureşti, din Rugby Europe Championship 2024, a anunţat, luni seara, Federa ...
Stire din Sport : Rugby Europe Championship 2024. „Stejarii”, victorie cu bonus ofensiv în duelul cu Belgia
11 Februarie 2024
Naţionala de rugby a României s-a impus, cu scorul de 33-18 (14-6), în faţa reprezentativei Belgiei, într-o partidă disputată, sâmbătă, 10 februarie, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Bucureşti, contând pentru Grupa B a ...
Stire din Sport : Alin Petrache: „Vom plăti 2.500 de euro pentru chiria pe Arcul de Triumf, ca şi anul trecut”
08 Februarie 2024
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, că meciul naţionalei României cu Belgia, din cadrul Rugby Europe Championship 2024, se va disputa pe stadionul Arcul de Triumf din capitală, pentru care ...
Stire din Sport : Antrenorul României la rugby, nemulţumit de jocul cu Polonia. „Avem mult de lucru”
05 Februarie 2024
Antrenorul echipei naţionale de rugby a României, David Gerard, s-a arătat nemulţumit de jocul stejarilor în meciul de debut din Grupa B a Rugby Europe Championship 2024, chiar dacă a învins Polonia cu 20-8 (17-3).„Nu a ...
Stire din Sport : Taylor Gontineac a devenit indisponibil pentru meciul Polonia - România
31 Ianuarie 2024
Centrul Taylor Gontineac s-a accidentat şi a devenit indisponibil pentru meciul de debut al naţionalei României în Rugby Europe Championship 2024, contra Poloniei, la Gdynia, duminică 4 februarie, de la ora 19:15.Potrivi ...
Stire din Sport : Robert Diaconescu, de la CS Năvodari, desemnat cel mai bun arbitru român de rugby al anului 2023
21 Ianuarie 2024
Tradiţionala anchetă anuală a Federaţiei Române de Rugby şi-a desemnat câştigătorii anului 2023, de la cel mai bun jucător, la antrenor sau arbitru, fiind contabilizate 3.862 de voturi. Cel mai bun arbitru de rugby din R ...
19 Ianuarie 2024
Internaţionalul român Ovidiu Cojocaru a declarat, vineri, după antrenamentul desfăşurat la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani, că el şi colegii săi îşi doresc să joace finala Rugby Europe Championship din ace ...
18 Ianuarie 2024
Florin Surugiu, de la CSA Steaua, retras din echipa naţională a României după Cupa Mondială din Franţa, a fost ales cel mai bun jucător din campionatul intern în 2023 de către fanii rugby-ului, într-un sondaj realizat de ...
11 Ianuarie 2024
Noul antrenor al echipei naţionale de rugby a României, francezul David Gerard, a convocat 36 de jucători pentru stagiul de pregătire de două săptămâni pe care stejarii îl vor avea înaintea debutului în Rugby Europe Cham ...
Cuget Liber -
17 Decembrie 2023
Selecţionata Romanian Wolves a ocupat locul al treilea în Rugby Europe Super Cup 2023, după ce a învins formaţia Castilla y Leon Iberians, cu scorul de 41-17 (28-12), în finala mică, desfăşurată sâmbătă seara, în Centru ...
15 Decembrie 2023
Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa a prezentat miercuri seară un bilanţ al activităţii din acest an. Gazdă a fost Asociaţia Club Sportiv Tomitanii Constanţa, reprezentată în mod direct prin preşedintele clubului, Cri ...
Stire din Sport : Rugby: CSM Constanţa a câştigat ultimul meci de clasament, în Liga Naţională
11 Decembrie 2023
Pe terenul „Marina” din Mangalia, s-a disputat meciul pentru locurile 9-10 din Liga Națională de Rugby, faţă în faţă aflându-se CSM Constanța și CSM Galați. După o partidă pe care a dominat-o, echipa gazdă, antrenată de ...
09 Decembrie 2023
CS Dinamo Bucureşti a câştigat primul său titlu de campioană naţională la rugby după o pauză de 15 ani, prin victoria cu scorul de 17-13 (6-6) cu CSM Ştiinţa Baia Mare, sâmbătă, în finala Ligii Naţionale, pe Stadionul Na ...
Stire din Sport : Campionatul Naţional de rugby U20: CSM Constanţa îşi doreşte să încheie anul cu o victorie, la Bucureşti
08 Decembrie 2023
În etapa a 5-a din Campionatul Naţional de rugby U20, duminică, 10 decembrie, de la ora 13, pe stadionul „Olimpia” din Bucureşti, se va disputa partida dintre echipele Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu-Rapid București și C ...
Stire din Sport : Rugby-ul din Năvodari, cea mai mare performanţă în Liga Naţională din istoria de 65 de ani
06 Decembrie 2023
Încet-încet, sezonul Ligii Naţionale de Rugby se apropie de final. Vin şi sărbătorile de iarnă, iar la gura sobei este timpul de noi socoteli, de analize, să vedem ce a fost bine şi ce mai trebuie corectat, astfel încât ...
Stire din Sport : Rugby / Prima înfrângere pentru CSM Constanţa, în deplasare, în Grupa B a Ligii Naţionale
26 Noiembrie 2023
Într-o partidă contând pentru etapa a 10-a din Liga Națională de Rugby, Grupa B, sâmbătă, pe stadionul „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Elbi Cluj a întâlnit pe CSM Constanța. După un meci care în prima sa parte a fost ec ...
Stire din Sport : CS Dinamo Bucureşti, prima finalistă a Ligii Naţionale de Rugby
24 Noiembrie 2023
CS Dinamo Bucureşti s-a calificat în finala Ligii Naţionale de rugby, după ce a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 20-19, vineri în Ghencea, în prima semifinală.Dinamo a condus cu 8-0, dar Steaua a reuşit să î ...
Stire din Sport : 14 jucători de la CSM Constanţa au participat la Campionatele Europene de Rugby U18 şi U20
22 Noiembrie 2023
Selecţionata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20 de la Praga, după ce a învins echipa Poloniei cu 44-25 (20-13), duminică, în meciul pentru locurile 5-6.„Stejăreii” au reuşit cinci es ...
Stire din Sport : CS Năvodari, spulberată de Dinamo, în Liga Naţională de Rugby
19 Noiembrie 2023
Stadionul „Flacăra” din Năvodari a găzduit, sâmbătă după-amiază, meciul dintre echipele CS Năvodari şi Dinamo Bucureşti, contând pentru etapa a noua a Ligii Naţionale de Rugby, Grupa C. Aşa cum era de aşteptat, formaţia ...
Stire din Sport : Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa, victorie de senzaţie în ultimul meci al anului la Under 16
14 Noiembrie 2023
A fost un week-end plin de rugby la stadionul „Mihail Naca” din oraşul Constanţa.Asociaţia Club Sportiv Tomitanii Constanţa a susţinut ultimul meci din tur în campionatul Under 16, iar elevii conduşi şi pregătiţi de Cris ...
Stire din Sport : Selecţionata Romanian Wolves a debutat cu o victorie la scor în sezonul 2023
06 Noiembrie 2023
Selecţionata Romanian Wolves a surclasat debutanta Bohemia Rugby Warriors din Cehia cu scorul de 76-7, duminică, în Arena Zimbrilor din Baia Mare, în meciul său de debut în Grupa B a competiţiei Rugby Europe Super Cup 20 ...
Stire din Sport : Rugbiştii constănţeni, eseuri fără număr în amicalul cu România U20, de la Năvodari
05 Noiembrie 2023
Echipa de rugby CSM Constanţa a susţinut, pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, un meci de pregătire în compania naţionalei U20 a României. Reprezentativa tricoloră este pregătită de antrenorul Nicolae Radu Mocanu, de la ...
Stire din Sport : Campionatul Naţional de rugby în 7: CSM Constanţa a câştigat finala mică a turneului de la Bucureşti
16 Octombrie 2023
Spectacol cu balonul oval pe terenul „Parcul Copilului” din Bucureşti, unde, sâmbătă, s-au desfăşurat meciurile din cadrul etapei a doua din cadrul Campionatului Naţional de rugby în 7, Grupa Elita. Echipa CSM Constanţa ...
Stire din Sport : Alin Petrache: „Nu ne convin rezultatele de la Cupa Mondială, dar suntem în primele 20 de echipe”
12 Octombrie 2023
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat că nimănui nu îi convine că echipa naţională a înregistrat patru înfrângeri din patru meciuri la Cupa Mondială, dar a subliniat că este ceva nemaipomenit ...
Stire din Sport : Eugen Apjok, după Cupa Mondială de Rugby: „Este uşor să arunci cu pietre”
11 Octombrie 2023
Selecţionerul echipei naţionale de rugby a României, Eugen Apjok, a declarat, miercuri dimineaţă, pe Aeroportul „Henri Coandă”, comentând criticile după cele patru înfrângeri din tot atâtea meciuri suferite de prima repr ...
Stire din Sport : Rugby-ul constănţean are viitor. Tomitanii, start cu dreptul la U16
09 Octombrie 2023
Rugby-ul nu este doar un sport, este un mod de viaţă şi asta o demonstrează în fiecare zi copiii din toată România care aleg să practice această disciplină. La Constanţa, rugby-ul a fost întotdeauna la înălţime, însă de ...
Stire din Sport : Antrenorul Eugen Apjok a făcut nouă schimbări în naţionala României de rugby pentru meciul cu Tonga
06 Octombrie 2023
Antrenorul echipei naţionale de rugby a României a făcut nouă schimbări în primul XV faţă de meciul cu Scoţia, dintre care doi debutanţi, pentru partida cu Tonga, ultima a stejarilor la Cupa Mondială din Franţa, a anunţa ...
05 Octombrie 2023
Jucătorii Florin Surugiu şi Andrei Gorcioaia se vor retrage din echipa naţională de rugby a României după partida cu Tonga, ultima pe care o vor susţine la Cupa Mondială din Franţa, a anunţat, joi, Federaţia Română de Ru ...
Stire din Sport : Zece schimbări în echipa României pentru meciul cu Scoţia, de la Cupa Mondială de Rugby
29 Septembrie 2023
Stafful tehnic al echipei României a făcut nu mai puţin de zece schimbări faţă de partida cu Africa de Sud în primul XV pentru meciul cu Scoţia, care va avea loc sâmbătă, la Cupa Mondială de rugby din Franţa.Faţă de echi ...
Pagina a fost generata in 0.2008 secunde