Primăria Constanța anunță că alte șase adăposturi de protecție civilă au fost renovate, construcțiile fiind sigure pentru adăpostirea în caz de urgență. Echipele de muncitori au executat lucrări de reparații la adăpostur ...
Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Animal Society, Asociația „Four Paws” și echipe de voluntari, derulează săptămâna aceasta o acțiune amplă la Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flor ...
Lucrările la clădirea veche a Spitalului Clinic Căi Ferate Constanța avansează pe zi ce trece, dar nu au fost încă finalizate. În aceste condiţii, inaugurarea unităţii sanitare, renovată şi reabilitată, se va face la în ...
Cu o arhitectură deosebită şi o istorie zbuciumată, Vila Dalas, de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa, primeşte o şansă să dăinuiască peste timp. Bătrâna clădire, în prezent lăsată în conservare, va fi reabilitată şi ...
Cea mai mare secție de nașteri din țară, cea de la Maternitatea Polizu din Capitală, s-a redeschis din nou, după două luni. În tot acest timp, unitatea medicală a fost renovată și dotată cu echipamente noi, pentru p ...
Aproape 700 de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din Constanţa nu se vor întoarce în bănci de la 13 septembrie. Ei vor face cursuri online, la fel ca şi anul trecut, deoarece clădirea unităţii de învă ...
Dintotdeauna, educația copiilor a constituit cel mai bun lucru în care trebuie investit. Potrivit lui Florin Cocărgeanu, viceprimarul municipiului Constanța, imediat după încheierea anului școlar, au fost demarate o seri ...
Ministerul Finanțelor Publice este creierul vieții fiscale și centrul de comandă al banului public. Aparatul său propriu este uriaș, cuprinzând 1.715 posturi. Spre comparație, Oil Terminal, Constanța South Container Term ...
Policlinica CF Port are o vechime de 44 de ani şi în tot acest timp, aici nu au fost efectuate niciodată lucrări ample de renovare şi reparaţii. Desigur, s-a încercat mereu să se cârpească, pe ici-acolo, dar ceva de ampl ...
18 septembrie 2020. Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, un veritabil „laborator” de campioni, rampa de lansare a generaţii întregi de performeri. De parcă pandemia Covid-19 nu era de ajuns, nici lucrările din inc ...
Sunt mai bine de șapte ani de când la Teatrul de Vară din Mamaia a căzut cortina. La propriu. Grădina de vară ce găzduia odinioară cele mai așteptate spectacole de la malul mării a devenit un morman de vechituri, numai b ...
Vara aceasta, centrele de agrement de pe litoralul românesc, unde veneau în tabără copii din toată țara, nu vor fi deschise publicului, iar acest aspect este din ce în ce mai evident. În luna iunie, reprezentanții Direcț ...
Comisia Europeană a lansat, pe data de 12 iunie 2020, o consultare publică privind măsurile de stimulare a renovării clădirilor din întreaga UE. Clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie din UE și pe ...
Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" din Constanța va intra, în curând, în lucrări ample de reabilitare. Investiția realizată de Primăria Constanța va fi susținută din fonduri europene.Primarul Decebal Făgădău a semnat c ...
Spațiile de distracții din municipiul Constanța vor intra în renovare, astfel încât să fie asigurate toate condițiile pentru siguranța copiilor și tinerilor care le vor utiliza. Măsura intră în vigoare începând de astăzi ...
Ieri, primăria municipiului Constanța, prin Serviciul Dotări Urbane, a demarat lucrările de reabilitare în Piațeta Far. Lucrările vizează reparațiile curente ale jardinierelor, zidurilor de sprijin și treptelor din jurul ...
Moscheea Regală "Carol I", cunoscută ca Moscheea "Carol I", este un lăcaș de cult reprezentativ pentru județul Constanța, a cărui construcție a început în urmă cu mai bine de 100 de ani, în semn de omagiu pentru comunita ...
Reprezentanții administrației publice din Constanța au transmis că Spitalul Municipal de Boli Infecțioase a fost dotat cu aparatură de dezinfecție și diagnostic de ultimă generație. Mai exact, unitatea medicală a fost do ...
Moscheea Carol I, punct de referință în istoria Constanței, este într-o stare avansată de degradare și are nevoie urgentă de reabilitare. Acesta este motivul pentru care Uniunea Democrată Turcă din România, prin Harun Os ...
Autoritățile locale au planuri pentru Teatrul de Stat Constanța. Deocamdată, să îl reabiliteze termic cu ajutorul fondurilor europene. Ulterior, a subliniat primarul Decebal Făgădău, intenția este să se poarte discuții c ...
Reprezentanții Regiei Autonome "Administrarea Domeniului Public și Privat" (RAEDPP) Constanța au anunțat, ieri, că piața "Pescăruș" din cartierul Faleză Nord va fi renovată. La acest moment, echipele lucrează la rea ...
Primăria Municipiului Constanța a demarat lucrările de vopsire a balustradei din zona Cazino, porțiunea cuprinsă între Comandamentul Flotei și zidul de apărare din partea de nord a promenadei. Locul a fost împrejmuit cor ...
La începutul anului 2018, Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța, prin comandantul unității, domnul locotenent-colonel Ferencz Daniel, a demarat procedurile specifice de contractare a unei investiții cu fonduri ex ...
"Stau cu chirie, iar proprietarul este plecat din țară. I-am spus la telefon că vreau să renovez un pic și mi-a dat liber, verbal, n-am nicio hârtie la mână. Am început lucrarea, dar președintele de bloc îmi cere acordul ...
Stimată doamnă Lucia Negrean, înainte de a vă apuca de renovarea locuinței e bine să știți că pentru orice modificare, fie din casă, fie din apartament, proprietarul trebuie să obțină de la primărie Certificatul de Urba ...
Faleza din zona Cazinoului din județ este în plin proces de renovare. Lucrările constau în reabilitarea integrală a falezei, atât în partea inferioară, structură care este dărâmată, cât și în partea exterioară.De asemene ...
Nimeni nu poate interzice proprietarului unui apartament de bloc să aducă îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale. Problemele apar când astfel de lucrări nu respectă legislația privind au ...
Pentru prima oară de la înființarea Spitalului Județean Constanța, Policlinica nr. 1 a unității sanitare va fi complet renovată. Investiția este asigurată de un sponsor, iar lucrările vor demara, cel mai probabil, săptăm ...