Un avion cu suporteri a luat foc în zbor la Cupa Mondială din Rusia

202
Un avion cu suporteri a luat foc în zbor la Cupa Mondială din Rusia - foc-1529742216.jpg

Articole recomandate

O turbină a unui avion care transporta 70 de fani peruani de la Ekaterinburg la Moscova, vineri, a luat foc înainte de aterizare, iar pasagerii au auzit o explozie, relatează Digi24.ro.


În avion se afla și jurnalista Milena Merino, de la RPP Noticias, care a declarat că incidentul a avut loc cu 20 de minute înainte de aterizare. În avion a pătruns fum, iar personalul de bord, care nu vorbea limba spaniolă, nu s-a putut face înțeles prea bine în limba engleză atunci când le-a explicat pasagerilor măsurile de siguranță.


"Nu exista mască de oxigen, nu exista nicio siguranță", a spus Merino.

O altă pasageră, Marcela Reyes, a declarat că după explozia auzită echipajul nu i-a putut spune ce s-a întâmplat. I-a cerut doar să-și pună centura de siguranță pentru că avionul va ateriza.

Avionul a aterizat la Moscova și nicio persoană nu a fost rănită.

Acest incident vine la câteva zile după ce un motor al avionului cu care s-a deplasat naționala Arabiei Saudite la Rostov-pe-Don a luat foc. Motorul a luat foc în timp ce avionul se apropia de aeroportul din Rostov. Avionul a aterizat în siguranță.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9423 secunde