Sportivi reprezentând 38 de țări, la startul triatlonului din Mamaia

141
Sportivi reprezentând 38 de țări, la startul triatlonului din Mamaia - triatlon-1568829606.jpg

Articole de la același autor

Organizatorii H3RO by TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din sud-estul Europei, anunță că ediția ce se derulează în intervalul 20-22 septembrie, la Mamaia, reunește la start nu mai puțin de 1.300 de participanți, inclusiv 200 de sportivi veniți din toate colțurile lumii.


Mai mult, dintre cei 200 de străini ce reprezintă 38 de țări, nu mai puțin de 78 de sportivi reprezintă Elitele, cel mai înalt nivel de performanță la nivel global. 


Vremea de la startul competiției se anunță ideală pentru triatlon, atât temperatura apei, cât și cea atmosferică fiind în marjele cele mai bune pentru performanțe la înot, alergare și ciclism. 


Competiția va îngloba două Campionate Naționale, o Cupă a României și o Cupă Europeană. Anul acesta aduce și două Campionate Naționale în cadrul festivalului de triatlon ce va avea loc în Mamaia: Distanță Half și Supersprint. De asemenea, competiția va găzdui și Cupa României la Aquathlon. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.73 secunde