Să vină Cupa la Constanța! FC Viitorul, pregătiri pentru finala cu Astra

342
Să vină Cupa la Constanța! FC Viitorul, pregătiri pentru finala cu Astra - fotbalviitorul-1558547167.jpg

Articole de la același autor

Pentru al patrulea an consecutiv, FC Viitorul se va alinia, în această vară, la startul preliminariilor cupelor europene. Victoria din Bănie, 2-1 cu Universitatea Craiova, din ultima etapă a play-off-ului sezonului 2018-2019 al Ligii I, a asigurat constănțenilor locul 3 în campionat, a doua cea mai bună clasare din istoria clubului. 


După titlul din 2017, FC Viitorul încheie din nou pe podium și, mai mult decât atât, așteaptă cu multă încredere finala Cupei României, în care adversară îi va fi Astra Giurgiu. O nouă premieră pentru tânăra echipă constănțeană, care, sâmbătă, 25 mai, de la ora 20.00, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, poate aduce al doilea trofeu major la seniori în vitrina clubului. 


În funcție de acest rezultat, FC Viitorul va ști și când va începe o nouă aventură europeană: 11 iulie - turul 1 al Europa League, prin clasarea pe locul 3 în Liga I, sau 25 iulie - turul 2 al Europa League, prin câștigarea Cupei României. 
Remarcabil este faptul că, în acest sezon, Viitorul a folosit nu mai puțin de 15 jucători produși și crescuți la Academia Hagi, subliniază site-ul oficial al clubului. 


XXX 
Suporterii constănțeni care vor să-și încurajeze echipa în finala Cupei României își pot procura online bilete, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, dar și de la casele de bilete ale arenei ploieștene, în ziua meciului, între orele 12.00-20.00. 
Prețurile biletelor sunt de 15 lei - la peluze, 30 lei - la tribune, respectiv 200 lei - sectorul VIP. 


Tot pe stadionul "Ilie Oană", în aceeași zi, de la ora 16.00, în deschiderea finalei mari, va avea loc finala Cupei României Elite U19, dintre CFR Cluj și FC Viitorul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2876 secunde