Naționala de fotbal a României, înfrângere drastică în meciul cu Spania

Marţi, 19 Noiembrie 2019
279
Naționala de fotbal a României a fost surclasată de selecționata Spaniei cu scorul de 5-0 (4-0), luni seara, pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, în ultimul meci al celor două echipe în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, scrie Agerpres.

Spania s-a impus prin golurile marcate de Fabian Ruiz (8), Gerard Moreno (33, 43), Adrian Rus (45+1, autogol) și Mikel Oyarzabal (90+2), la finalul unui joc pe care l-a avut la discreție și pe care îl putea câștiga și mai categoric.

Tricolorii au încheiat în genunchi această campanie, cu șapte goluri primite în ultimele două partide, fără a înscrie vreun gol. România, deși susținută de circa 12.000 de suporteri din tribune, a fost umilită în prima repriză, în care a încasat patru goluri, iar Spania a avut o posesie de 75%, încheind meciul cu 72%.

Gazdele au avut un gol anulat pentru faultul lui Gaya asupra lui Benzar (5), apoi Tătărușanu a salvat golul la reluarea lui Morata (6) la centrarea lui Gaya. Cazorla a fost și el aproape de gol (7), dar a țintit transversala cu un șut cu efect din marginea careului.

Spania a deschis scorul în min. 8, când Fabian Ruiz a reluat în plasă mingea respinsă de Tătărușanu la șutul lui Dani Carvajal.

România putea restabili egalitatea (12), când Pușcaș a rămas liber cu portarul, după o eroare a lui Martinez, dar Kepa a respins. Nedelcearu a fost și el periculos la cornerul care a urmat (13), dar a trimis cu capul pe direcția goalkeeper-ului iberic.

Spania a reluat țesătura de pase, cu cel puțin două viteze în plus față de tricolori, plus de tehnicitate, de intuiție, de valoare, dar Nedelcearu a respins șutul lui Moreno (15).

Echipa antrenată de Cosmin Contra nu a primit penalty în min. 27, când Coman a fost faultat în careu de Dani Carvajal.

Spaniolii și-au dublat avantajul în min. 33, când Moreno a reluat cu capul de la 12 metri, la colțul lung, din centrarea lui Cazorla. Moreno a mai punctat o dată (43), simplu, din 6 metri, la centrarea lui Gaya. Moreno a fost în prim-plan și la golul patru al gazdelor, centrarea sa fiind deviată în propria poartă de Rus (45+1).

România nu mai primise patru goluri într-un meci oficial din martie 2013.

În repriza secundă, Spania a continuat să domine jocul, însă fără să mai forțeze, iar tricolorii au avut o posesie mai bună, au încercat să înscrie golul de onoare și au ratat o șansă notabilă în min. 55, când Rus a scăpat spre poartă, dar a fost deposedat in extremis.

Spania a mai avut o bară, prin Morata (56), cu un șut din unghi, iar Saul (86) a șutat pe lângă din careu.

Oyarzabal (90+2) a sancționat o neatenție a defensivei României, cu un șut de la 18 metri și a închis tabela.

Meciul de pe Wanda Metropolitano poate fi ultimul pentru Cosmin Contra ca selecționer al echipei României, care a încheiat grupa pe locul al patrulea, dar mai are șansa calificării la EURO 2020 prin barajul din Liga Națiunilor. România își va afla vineri adversara din primul tur al barajului.

Spania - România 5-0 (4-0)

Au marcat: Fabian Ruiz (8), Gerard Moreno (33, 43), Adrian Rus (45+1, autogol), Mikel Oyarzabal (90+2).

Madrid, Stadion Wanda Metropolitano: 36.198 spectatori

Preliminariile EURO 2020 - Grupa F


Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2949 secunde