Juventus, cădere de 17% la bursă, după eliminarea din Liga Campionilor

685
Juventus, cădere de 17% la bursă, după eliminarea din Liga Campionilor - pwq5mwmwyti2nwi2ndgznti3nzy3zdjj-1555490557.jpg

Articole recomandate

Acțiunile echipei italiene de fotbal Juventus Torino au pierdut peste 17 procente din valoare, miercuri dimineața la Bursa din Milano, după eliminarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, ca urmare a eșecului suferit pe teren propriu în fața formației olandeze Ajax Amsterdam, informează AFP.

La deschidere, acțiunile "Bătrânei Doamne" au avut o cădere de 21,8 la sută, iar apoi, către ora 7,30 GMT, scăderea a fost de 17,66%, un titlu valorând 1,38965 euro, pe o piață în creștere cu 0,22%.

După o serie de finale pierdute în ultimii zece ani, Juventus și văzut din nou spulberare speranțele de a cuceri trofeul Ligii Campionilor, marți seara, la finalul meciului câștigat cu 2-1 de Ajax chiar la Torino. În meciul tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1.

Acțiunile lui Juventus au doborât luni recordul la închidere, cu o zi înaintea returului cu Ajax, când o acțiune valora 1,706 euro. Precedentul record la închidere a fost înregistrat pe 19 septembrie 2018, când o acțiune a clubului torinez valora 1,672 euro.

Cotat începând din decembrie 2001 la Bursa din Milano, clubul torinez a pierdut puțin câte puțin din valoarea acțiunilor sale, tendință care s-a schimbat în sezonul 2017-2018, înainte de a cunoaște o creștere spectaculoasă în acest sezon, odată cu venirea starului portughez Cristiano Ronaldo.

O acțiune care valora 0,6 euro la jumătatea anului 2018, a crescut până la l,8 euro în cursul ședinței din 20 septembrie, având apoi o scădere ușoară.

În Seria A, Juve și Ronaldo mai au nevoie de un singur punct pentru a-și asigura matematic cel de-al 35-lea titlu național și al optulea consecutiv, performanță pe care o poate atinge sâmbătă, la meciul de pe teren propriu cu Fiorentina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.264 secunde