Liga Națională de handbal masculin

HC Dobrogea Sud, gata pentru derby-ul cu Poli Timișoara

205
HC Dobrogea Sud, gata pentru derby-ul cu Poli Timișoara - hcds-1573249217.jpg

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud este pregătită să primească, sâmbătă, de la ora 15.30, vizita celor de la Poli Timișoara, în etapa a 9-a a Ligii Naționale. Meciul, care va avea loc la Sala Sporturilor din Constanța, fiind transmis în direct pe TVR 1, este unul foarte important pentru echipa de la malul mării, care are nevoie de victorie pentru a urca rapid în clasament. 


"Știm ce spune tradiția, cu Timișoara nu contează forma sau poziția în clasament. Mereu au fost meciuri strânse, egale și mă aștept la fel și sâmbătă. Noi pregătim meciul și sperăm să continuăm rezultatele bune. Nu ne interesează că au pierdut la Vaslui, ne interesează să luăm trei puncte", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Djordje Cirkovic, antrenorul principal al HCDS. 
Nici bănățenii nu stau bine în clasament. Au ieșit din Cupa EHF, după dubla cu Olympiacos Pireu, iar marți, au pierdut la Vaslui și sunt la doar un punct în fața constănțenilor. 


Însă Cirkovic știe din primele două sezoane petrecute la Dobrogea Sud că echipa lui Pero Milosevic a făcut tot timpul clipe grele Constanței. 


Handbaliștii constănțeni se vor baza, ca de fiecare dată, și pe aportul publicului. 
"Am avut patru meciuri bune, vrem să câștigăm și cu Timișoara. Este un meci vital pentru noi. Dacă vom câștiga, cred că va fi foarte bine pentru noi în continuare", a adăugat Cirkovic. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3448 secunde