"Frige" nisipul "Lagunei" din Mangalia: Jocurile Sportive pe Plajă

196

Articole recomandate

Clubul Sportiv Mangalia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, organizează, în perioada 26 august - 1 septembrie, cea de-a 18-a ediție a Jocurilor Sportive pe Plajă ale Mangaliei. 


La tradiționalul turneu de la Mangalia, sunt invitați sportivi din întreaga Românie, care se vor întrece la mai multe discipline sportive, luptele pe plajă fiind în prim planul evenimentului. Astfel, pe plaja "Laguna" din Mangalia, se vor disputa diverse competiții de wrestling-beach, fotbal și volei. 


"Suntem onorați de a fi gazda Jocurilor Sportive ale Mangaliei, care, și anul acesta, reunește la start un număr foarte mare de participanți. Mă bucur că mulți dintre aceștia sunt din orașul nostru, trebuie să îi atragem pe oameni către sport, către mișcare, să facem ceva pentru comunitatea locală. În același timp, le oferim turiștilor un program de vară de excepție", a declarat președintele CS Mangalia, Dragoș Dima. 


La rândul său, președintele de onoare al CS Mangalia, prof. Ionel Luca, este de părere că Jocurile sunt importante atât pentru sportivi, cât și pentru turiști și pentru comunitatea locală. 


"Sportivii au șansa ca, pe timpul verii, când multe campionate sunt în pauză, să se mențină în formă și să se lupte pentru medalii. La fel de importante sunt Jocurile și pentru activitățile de turism. Organizând această serie de competiții pe durata unei întregi săptămâni, reușim să prelungim sezonul estival și să oferim turiștilor posibilitatea petrecerii timpului liber, la plajă, într-un mod cât mai plăcut. Estimăm că, în acest an, în urma invitațiilor făcute cluburilor din țară, vor participa la Jocurile Sportive ale Mangaliei aproximativ 500 de sportivi, marea majoritate copii și juniori", a declarat prof. Ionel Luca. 


Vor răscoli nisipul "Lagunei" luptători de valoare, campioni ai României, iar pe lista invitaților de onoare se numără Gheorghe Berceanu, fost vicecampion olimpic la lupte, și Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială la handbal. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4922 secunde