Experiență vs. tinerețe! Simona Halep înfruntă revelația turneului de la Wimbledon

Luni, 08 Iulie 2019
188
Jucătoarea română de tenis Simona Halep o înfruntă, astăzi, pe Cori Gauff (SUA), în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului. Partida se va disputa pe terenul 1, în jurul orei 16.30, urmând să înceapă după duelul Serena Williams - Carla Suarez Navarro. 
Cap de serie nr. 7, constănțeanca a acces în optimi după o victorie facilă, în două seturi, scor 6-3, 6-1, în fața Victoriei Azarenka (Belarus), în numai 66 minute de joc. 


"Sunt foarte mulțumită. Cred că este cel mai bun meci al meu din acest an. Am jucat cu adevărat bine, iar acum mă simt foarte încrezătoare", a declarat Halep după meciul cu Azarenka. 
Meciul de astăzi se anunță a fi mai mult decât interesant, în condițiile în care, de partea cealaltă a fileului, se află marea revelație a actualei ediții a competiției londoneze, tânăra jucătoare americană Cori Gauff, în vârstă de numai 15 ani, care a eliminat-o în runda anterioară pe slovena Polona Hercog. 


Cine va avea câștig de cauză: experiența sau elanul tinereții? Vom vedea astăzi. 


XXX 
Jucătoarele române de tenis Irina Camelia Begu și Monica Niculescu s-au calificat în optimile de finală ale probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Wimbledon, învingând în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 6-0, cuplul Xinyun Han (China)/Oksana Kalașnikova (Georgia), într-o partidă disputată sâmbătă. 


Begu și Niculescu s-au impus după o oră și 31 minute de joc, asigurându-și un cec de 32.000 de lire sterline și 240 de puncte WTA, iar următoarele lor adversare sunt câștigătoarele meciului Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Barbora Strycova (Cehia) - Ekaterina Alexandrova (Rusia)/Viktorija Golubic (Elveția). 


Tot sâmbătă, perechea Sorana Cîrstea (România)/Galina Voskoboeva (Kazahstan) s-a înclinat în două seturi, scor 4-6, 3-6, în fața cuplului Alize Cornet (Franța)/Petra Maric (Croația). 


Pagina a fost generata in 0.6993 secunde