Cătălin Moroșanu, revanșă cu britanicul Daniel Sam
Articole recomandate
Luptătorul Cătălin Moroșanu va susține primul său meci din carieră la Cluj-Napoca, revanșa cu britanicul Daniel Sam, pe 6 iunie, la Sala Sporturilor "Horia Demian", în cadrul galei Dynamite Fighting Show 4, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Duelul dinte Moroșanu și Daniel Sam face parte din cadrul turneului de retragere, pe care Moroșanu l-a început anul trecut și care se va încheia la finele sezonului 2019. Cei doi s-au mai întâlnit în 2016, în gala Superkombat Puerto Rico, atunci când britanicul a fost declarat învingător.
În vârstă de 34 de ani, Moroșanu (1,81 m și 100 kg) are în palmares 47 de victorii și 12 înfrângeri, în timp ce Sam (1,97 m și 115 kg) a strâns 36 de victorii și 16 înfrângeri. Britanicul, dublu câștigător al turneelor Enfusion, în 2013 și 2017, a bifat și 5 prezențe în circuitul Glory.
Cu ocazia evenimentului de pe 6 iunie, cel mai bine cotat luptător român în kickboxingul mondial, Benny Adegbuyi, locul 2 în clasamentul Glory, va lupta din nou în orașul său natal după mai bine de trei ani. Clujeanul va avea un meci pe reguli de box, acolo unde este neînvins până în acest moment.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 09 Iunie 2015
Duminică, 03 August 2014
Sâmbătă, 06 Iulie 2013
Luni, 15 Octombrie 2012
Sâmbătă, 25 Februarie 2012
Joi, 25 Octombrie 2018
Fratele luptătorului Cătălin Moroșanu, reținut într-un dosar de crimă organizată și evaziune fiscală
Miercuri, 24 Octombrie 2018
Sâmbătă, 14 Iulie 2018
Marţi, 30 Septembrie 2014