Campionatul European de Canoe din România a fost reprogramat
549
Articole de la același autor
Doliu în fotbalul românesc. A murit Ionuț Popa!
25 Iunie 2020
Liverpool, campioană în Premier League după 30 de ani
26 Iunie 2020
Jeremy Mathieu, nevoit să se retragă din fotbal
25 Iunie 2020
Conducerea Asociației Europene de Canoe a decis să reprogrameze majoritatea competițiilor din acest an din cauza pandemiei de coronavirus, astfel că Europenele de kaiac-canoe sprint de la Bascov (jud. Argeș) vor avea loc în perioada 15-18 octombrie.
Inițial, competiția de la Bascov era programată în perioada 4-7 iunie.
Inițial, competiția de la Bascov era programată în perioada 4-7 iunie.
Campionatele Europene de slalom, prevăzute inițial în mai, la Londra, au fost anulate, iar federația cehă s-a oferit să le organizeze în septembrie, iar ECA a acceptat, astfel încât competiția va avea loc la Praga, între 18 și 20 septembrie.
Europenele de slalom la juniori și Under-23 ar urma să aibă loc la Cracovia (Polonia), în perioada 1-4 octombrie, în timp ce Europenele de sprint juniori și U23, de la Moscova, nu sunt confirmate deocamdată având în vedere situația dificilă din Rusia.
Campionatele Europene de maraton de la Budapesta se vor desfășura în perioada 1-4 octombrie.

ECA și-a rezervat dreptul de a anula competițiile în cazul în care situația legată de Covid-19 o va cere. O analiză va fi făcută cu 60 de zile înaintea fiecărei competiții de către ECA, împreună cu comitetul local de organizare.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 02 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Marţi, 30 Iunie 2020
Marţi, 30 Iunie 2020
Marţi, 30 Iunie 2020
Joi, 18 Iunie 2020
Vineri, 12 Iunie 2020
Joi, 11 Iunie 2020
Miercuri, 10 Iunie 2020