€ 4.7249
£ 5.2925
$ 4.2241

Mai multe ştiri online:

Campioana Eliza Samara a părăsit Constanța. Cât de mult știm sau vrem să ne prețuim valorile?

Ştire online publicată Joi, 29 Iunie 2017. Autor: Mihai CHELEȘ
Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara (28 de ani) s-a transferat de la CS Farul Constanța la CSA Steaua București, după mai bine de 10 ani în care a reprezentat cu mândrie clubul de la malul mării. 


În toată această perioadă, Eliza a reușit să adune numeroase trofee, titluri naționale, cel mai important fiind cel european, în 2015, din Rusia, acolo unde și-a câștigat statutul de „Regina Europei“. 


Chiar dacă nu a mai reușit să reediteze acea performață, Eliza Samara a ținut întotdeauna steagul sus și a terminat competiția mereu în partea superioară. De asemenea, constănțeanca este printre puținele sportive din Europa care ține piept asiaticelor în competițiile internaționale. 


„A fost strict decizia ei, iar noi i-am respectat-o. Eliza este o sportivă extraordinară, care și-a făcut întotdeauna datoria pentru CS Farul și nu puteam să o refuzăm. Are și ea o vârstă, cu siguranță are planurile ei de viitor și noi i le respectăm. Acum, nu ne rămâne decât să formăm o nouă generație de campioni”, a declarat Ilie Floroiu, directorul executiv CS Farul Constanța. 


v v v


În tenisul de masă mondial, se acceptă dubla legitimare a unei sportive: una în țara nativă și alta în afara ei. În afara celor de la CS Farul, Samara a făcut performanță alături de turcii de la Fenerbahce, echipă cu care avea să câștige Liga Campionilor, în 2015, iar în 2017, a cucerit campionatul Franței, cu Metz TT. 


Eliza a confirmat faptul că, din sezonul următor se va pregăti alături de finalista Champions League, Siarka ZOT Tarnobrzeg, din Polonia. 


Omul ce i-a vegheat și îndrumat pașii în tenisul de masă, antrenorul Viorel Filimon a declarat că decizia Elizei Samara este una logică, în contextul actual al interesului arătat de autorităților locale pentru sport, în special pentru tenisul de masă. 


„Este un lucru normal să ne plece valorile din oraș, dacă nu le dăm atenția meritorie. Avem sute de medalii naționale la tenis de masă, dar se pare că rămânem neimportanți în ochii unora. Eliza Samara este cea mai bună din Europa, însă acest fapt reprezintă prea puțin lucru pentru unii. Plătim sportivii străini cu sume astronomice, dar campionii născuți în Constanța îi înstrăinăm. Eu îmi văd de treaba mea, lucrez cu viitoarea generație de jucători, dar regret faptul că nu exploatăm cum trebuie potențialul pe care îl oferă orașul Constanța”, a declarat Viorel Filimon, antrenor CS Farul și coordonator al lotului feminin al României. 


v v v


Supărarea antrenorului emerit vine și din faptul că Centrul European la tenis de masă, din incinta LPS „Nicolae Rotaru”, a împlinit al treilea an de când se află în stadiul de proiect. În proiect sunt incluse camere duble de locuit (parter), o sală destinată în totalitate tenisului de masă la cele mai înalte standarde (mansardă), dar și o bază de conferință, bazin de recuperare și sală de forță (la subsol). 


Directorul LPS Constanța, Andrei Szemerjai, înțelege scepticismul antrenorului constănțean, însă este încrezător că, la un moment dat, un meseriaș va veni și va pune mistria pe clădire. 


„Proiectul prevedere o bază sportivă în care copiii să poată desluși tainele tenisului de masă. Cu toate acestea, toată lumea este sătulă de promisiuni deșarte, înțeleg și pesimismul domnului antrenor. Până nu vedem prima schelă adusă în incintă, nu putem să debordăm de încredere. Poate așa nu ne vor mai pleca valorile din oraș. Legat de Eliza Samara, chiar mă bucură faptul că a plecat la Steaua. De ce să rămână la Constanța? Pentru câteva sute de lei? Constanța a devenit donatorul principal al valorilor către cluburile importante din țară”, a declarat director LPS Constanța.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8103 secunde