BC Athletic, întăriri pentru noul sezon. Cine sunt jucătorii nou transferați

215
BC Athletic, întăriri pentru noul sezon. Cine sunt jucătorii nou transferați - bcathletic-1568142276.jpg

Articole de la același autor

Baschet Club Athletic Constanța continuă să se întărească în vederea noului sezon competițional. Clubul de la malul mării a adus doi noi jucători care ar putea să fie decisivi în meciurile din Liga Națională. 


Cristian Chițu, în vârstă de 20 de ani, a venit la Constanța de la CSM Sighetu Marmației. Sezonul 2018-2019 a fost primul în Liga Națională pentru noul jucător al celor de la BC Athletic. Acesta a înregistrat medii statistice de 7.7 puncte, 2.0 recuperări și 0.6 pase decisive în 23:22 de minute jucate. Stăpânește foarte bine balonul pe semicerc, reușind în stagiunea trecută un procentaj de 39 la sută la aruncările de trei puncte. 


Chițu nu a fost și ultimul transfer al BC Athletic în această pauză competițională. La Constanța, a ajuns și Victor Dudaș, un tânăr sportiv în vârstă de 19 ani. Dudaș măsoară 1,94 metri și joacă pe pozițiile 2-3. 


Născut pe 25 aprilie 2000, Victor Dudaș va îmbrăca pentru a treia oară maioul unei echipe de seniori. A mai evoluat în Liga 1 cu satelitul CSM Steaua în sezonul 2016-2017. De asemenea, la nivel juvenil, a jucat pentru CSM Steaua și pentru Dan Dacian București, iar în sezonul 2018-2019, a jucat pentru Agronomia București, în Campionatul Național Under 20 masculin. 
În sezonul 2018-2019, Dudaș a jucat pentru Agronomia București în grupa valorică inferioară a Ligii Naționale. A avut medii statistice de 5.4 puncte, 2.8 recuperări, 1.2 pase decisive și 1.2 intercepții în 26 de apariții în aproape 21 de minute pe partidă. 
Așadar, Baschet Club Athletic se va baza în sezonul viitor pe un nucleu de jucători români, singurul străin care a venit în pauza competițională la Constanța fiind americanul Kyle Kilgore. 


Conducerea clubului l-a mai adus pe Cristian Mâinea și a prelungit contractele jucătorilor Georgian Păun, Adrian Trandafir, Sergiu Ursu și Andrei Oprean. 


Juniorii, la Cupa Toamnei 
Chiar dacă prioritatea este participarea în Liga Națională, Baschet Club Atletic își îndreaptă atenția și către centrul de juniori. Zilele trecute, juniorii echipei constănțene au fost prezenți la Tulcea, acolo unde au evoluat la Cupa Toamnei. A fost o competiție amicală, prin intermediul căreia micuții baschetbaliști de la malul mării au pus la punct ultimele detalii înaintea participării la Campionatul Național Under 15. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2243 secunde