Adrenalină sută la sută: haideți să ne dăm cu zmeul!

181
Adrenalină sută la sută: haideți să ne dăm cu zmeul! - adrenalina-1531407138.jpg

Articole de la același autor

An de an, pasionații sporturilor nautice își dau întâlnire la malul mării. La Mamaia, cel mai practicat este kite-surfingul, mai pe românește "datul cu zmeul". Există mai multe stiluri - freeride, wave, bump & jump, long distance sau freestyle -, dar, indiferent de varianta aleasă, distracția este garantată.

"Am așteptat cu nerăbdare începerea sezonului. Sunt din București, vin de doi ani cu prietenii mei pe litoral, să ne dăm cu zmeul. Plăcile le-am cumpărat special din Mallorca, la fel și echipamentul, au costat ceva, dar investiția merită. Vântul și valurile sunt optime în această parte a Mării Negre, distracția este pe cinste", ne-a declarat Leonard Ionașcu, un turist în vârstă de 41 de ani pe care l-am întâlnit, zilele trecute, în Mamaia Nord.

Este foarte important de știut că, la cluburile din Mamaia, pasionații sporturilor extreme beneficiază de servicii complete - salvamar, bărci de intervenție, spații de depozitare a echipamentului, instructori de specialitate, asistență medicală, service pentru kite-uri.

★ ★ ★

Iată câteva sfaturi oferite de specialiști, de care este bine să țineți cont atunci când încercați această aventură: nu vă dați cu kitesurful pe vreme rea (furtună, fulgere etc.) l nu vă legați de kite la lansare, la aterizare sau în preajma obiectelor tari l purtați echipamentul de protecție adecvat: cască, vestă de salvare etc. l mergeți încet și fiți foarte atenți în locurile aglomerate (aproape de țărm, în preajma oamenilor și a obiectelor tari) l nu săriți în locurile foarte aglomerate l fiți pregătiți să întâmpinați orice eveniment neprevăzut (stânci, alți kiteri mai nebuni, rafale) l Iuați câteva lecții de kiting l nu consumați niciodată băuturi alcoolice înainte de a face kiting. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 13 Iulie 2018
Stire din Social : Eforie Aqua Park animă litoralul
Pagina a fost generata in 0.485 secunde