Suflete curate și liniște. Un alt fel de minivacanța de Rusalii, la mănăstirile Dobrogei

394
Suflete curate și liniște. Un alt fel de minivacanța de Rusalii, la mănăstirile Dobrogei - fotofondmanastirirusalii1-1560548587.jpg

Articole de la același autor

Nicicând natura nu este mai frumoasă decât la începutul verii, atunci când verdele pădurii este încă crud, când iarba miroase a proaspăt și nu a fost atinsă încă de arșiță, iar păsările dezmorțite fac triluri nenumărate. Astfel de frumuseți se ascund pe colinele și dealurile Dobrogei, la doar câțiva kilometri de orașul fierbinte și plajele aglomerate.


Minivacanța de Rusalii este un bun prilej pentru noi toți să ne odihnim trupurile și gândurile, să ne curățăm sufletele. Dacă sunteți liberi în acest week-end prelungit și nu sunteți mari amatori de nisip, mare, scoici, alge, vă puteți găsi liniștea într-una din mănăstirile Dobrogei. Și, dacă vă luați și câteva fructe, sandvișuri și apă la voi, vă puteți adăposti în răcoarea pădurii, la un picnic. Atmosfera o vor întreține păsărelele. 


Dacă vă hotărâți să porniți la drum, trebuie să o faceți de dimineață, pentru a prinde slujbele. Situată la aproximativ 100 de km de Constanța, Mănăstirea Dervent este renumită pentru harul preoților. Sunt mulți care spun că, dacă te rogi aici, ți se împlinesc dorințele. Legenda spune că acolo este chiar o piatră făcătoare de minuni, apărută pe locul unde a fost martirizat un ucenic al Sfântului Andrei, apostolul lui Iisus, cel care i-a creștinat pe daci și, prin ei, pe români.


Chiar în apropiere se află și Izvorul Sfântului Andrei, despre care se crede că este tămăduitor. Acolo vă puteți răcori înainte să plecați către Peștera Sfântului Andrei, pe un drum croit printre dealurile împădurite. Din păcate, zona s-a mai aglomerat în ultimii ani, așa că dacă vă doriți un picnic liniștit ar trebui să vă continuați pelerinajul mai spre Mănăstirea Strunga, așezată într-o vale înconjurată de dealuri cu ieșire la balta Oltinei, la doar nouă kilometri de localitatea Băneasa. Cele câteva măicuțe din locaș sunt mereu bucuroase de oaspeți și au povești uimitoare de viață. Zona este o adevărată oază de liniște, unde cei care vor câteva momente de rugăciune și meditație le pot avea din plin. 


În drum, puteți ajunge, apoi, și la Mănăstirea Lipnița, unde se află o copie a icoanei rusești numită "Maica Domnului - Potolește întristările noastre". Această icoană, renumită ca făcătoare de minuni, mângâie mult obștea monahală și pe pelerinii care se opresc pentru închinare.


Lecție de istorie la monumentul de la Adamclisi
Înainte de lăsarea serii, în drumul înapoi spre Constanța, nu ezitați să poposiți preț de câteva minute și la Adamclisi, unde să vizitați Complexul muzeal Tropaeum Traiani, care este format din trei obiective turistice. Primul ar fi monumentul triumfal Tropaeum Traiani, cercetat de arheologul Grigore Tocilescu între anii 1882 și1895. Acesta a fost ridicat în cinstea împăratului Traian, în perioada 106-109 și reprezintă triumful armatei romanilor asupra celei dacice conduse de Decebal, în primul război daco-roman desfășurat între anii 101-102. Mărețul monument are 40 de metri înălțime și 40 de metri lățime fiind construit de nimeni altul decât Apollodor din Damasc, cel care a proiectat Columna lui Traian de la Roma, cât și podul de peste Dunăre de la Drobeta Turnu-Severin.


Actualul monument este o replică a originalului care ajungea la 39 de metri înălțime și avea diametrul de 38 de metri. Refacerea lui a început în 1977 și a durat trei ani, tot atât cât le-a luat romanilor să îl construiască. Piesele originale (o parte au fost recuperate din curțile oamenilor, fiind folosite la construcția fântânilor, a hambarelor) sunt adăpostite în muzeul construit în centrul satului Adamclisi. La doi kilometri de monument se află cetatea pe care Traian a numit-o Tropaeum Traiani, o zonă cu o amprentă istorică bine impregnată, reprezentând al doilea obiectiv turistic. Ea a fost construită odată cu monumentul și este considerată drept cea mai mare așezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei. A fost locuită la început de familiile veteranilor din războaiele daco-romane.


După câțiva ani, cetatea a fost ridicată la rangul de municipium. Apoi, a fost reconstruită din temelii de împăratul Constantin cel Mare (care a domnit între anii 306 - 337). După anul 587, odată cu invazia avarilor, cetatea a fost abandonată definitiv.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3787 secunde